marți, 20 martie 2018

Iese ursul din bârlog!


Am abordat și anul trecut această temă, dar am simțit că e una ciclică și că putem construi din ce în ce mai mult pe baza cunoștințelor pe care fetele le au deja. 

Am ales să pornim de la ursul brun și să vorbim puțin despre hibernare și apoi să aducem în discuție ursul polar și să vorbim despre mediul lui de viață și hrană. 

1. Youtube
Am găsit pe Youtube câteva filmări și animații care explică pe înțelesul copiilor ce se întâmplă cu urșii atunci când hibernează. 
Aici un clip în care ursul tocmai iese din bârlog.
 https://m.youtube.com/watch?v=aGmxNwvQV1A
Aici câteva explicații scurte extrase dintr-un documentar mai vechi
https://m.youtube.com/watch?v=WZSlABnPAPc

2. Adăpost de iarnă
În ultima vreme, Emei îi place mult să facă lucru manual. Așa că am căutat ceva care să însoțească și acestă temă și am găsit idei din plin pe pinterest. Am ales acest model pentru că mi s-a părut potrivit pentru ea și am crezut că poate să facă cea mai mare parte independent. 
Am folosit două farfurii de unică folosință din carton. Pe cea din spate am avut grijă să lipim ursul atașat de o ghirlanda scurtă din hârtie (ca un acordeon). Am decupat apoi un cerc din a doua farfurie pentru a crea întrarea în bârlog și am lipit cele doua farfurii față in față. Am decorat apoi farfuria din față a primăvară și am scos ursulețul afară din bârlog.
Pretextul pentru realizarea barlogului a fost faptul că vine primăvara, urșii se trezesc din hibernat și încep să iasă din bârlog pentru a căuta de mâncare.


3. Hrana urșilor
Am creat aceste carduri care să o încurajeze pe Elisa să citească puțin,  iar pe Ema să sorteze corespunzător. Cardurile conțin imagini reale cu hrana fiecăruia. Din păcate, le-am editat acum mult timp și nu le mai găsesc în calculator. Dar dacă le recuperez, promit să le împart cu voi pe pagina de facebook a blogului sau aici!


4. Dezghețarea unui urs polar
În fiecare an facem acest experiment cu fetele și observăm ce anume acționează mai repede pentru a topi gheața și a elibera ursul inghetat: sarea sau apa călduță picurată cu pipeta? 

5. Albume cu fotografii
Am fost inspirată să cumpăr dintr-un anticariat două albume de fotografie pe care le-am răsfoit împreună. Unul este numai despre ursul polar,  in mediul lui natural, și conține fotografii cu o familie de urși surprinși jucându-se în zăpadă, dormind, mâncând. Celălalt este despre animale din pădure, dar conține multe fotografii cu ipostaze inedite ale vieții unui urs brun: felul cum vânează în râuri repezi, felul cum își freacă spatele de scoarța copacilor, felul cum se odihnește sau își  caută hrana.
Dacă vă plac ideile noastre, am aprecia un Like paginii noastre de Facebook pe care o găsiți AICI !

Un comentariu: