DIY: Joc de memorie olfactivă

Dacă urmăriți blogul meu, știți cât de mult îmi place să improvizez jocuri care implică simțurile copiilor. Am creat mai demult un joc de memorie auditivă dar și unul de memorie tactilă
Am căutat multă vreme o soluție elegantă pentru a realiza un joculeț de memorie olfactivă și m-am bucurat tare mult atunci când am găsit într-un magazin Flying Tiger seturi de sticluțe cu dop de plută.


Am cumpărat 4 seturi (erau 3 sticlute la 1 euro), fetele au pus cocoloașe de vată hidrofilă înăuntru. Am căutat substanțe incolore și am pulverizat sau picurat substanțele înăuntru, având grijă să am două sticluțe care miros la fel. Am folosit parfumurile mele și ale soțului, șampon incolor de bebeluși și ulei esențial de arbore de ceai. Puteți folosi, bineînțeles, ce aveți la îndemână!

Am jucat jocul cu Elisa (5a8l) folosind toate cele 12 sticluțe. Alegem două sticluțe cu parfum diferit și mirosim pe rând celelalte încercând să găsim sticluța pereche. Am avut mare grijă să pun de fiecare dată dopul la loc. Dopul preia din miros și e bine să nu fie schimbat de la o sticlă la alta.

Pentru Ema (3a8l)am folosit doar trei perechi dintre care perechea care, dar nu a arătat răbdare sau interes prea mare pentru acest gen de joculeț.

Până la sfârșitul săptămânii, pe blog și pe pagina noastră de Facebook, derulez un concurs la care puteți câștiga unul din cele două calendare de Advent cu figurine magnetice care spun povestea Nasterii Mântuitorului. Pentru a afla condițiile și a participa, mergeți AICI.

Mult succes!



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare