Grijă de animale pe timp de iarnă

 
Ceea ce m-a uimit de când ne-am mutat la Berlin este grija oamenilor pentru spaţiile verzi din jurul caselor şi preocuparea pentru aspectul ferestrelor si al balcoanelor pe care le  împodobesc cu ghivece colorate de primăvara devreme până toamna târziu. Iarna, oamenii de aici sunt preocupaţi de păsările oraşului aşa că, la aproape orice magazin, se vinde mâncare pentru păsări! Vecinii nostri sunt, de asemenea, atenţi la asta aşa că avem în curtea interioară o căsuţă de păsărele şi chiar un coşuleţ agăţat de trunchiul unui măr bătrân pentru veveriţele care vin să-şi ia micul dejun la noi în curte! În primele săptămâni au fost fascinate fetele, mai ales că veveriţele se căţărau pe o zadă ale cărei crengi ajung în dreptul geamului nostru!

M-am gândit că le-ar face mare plăcere să le ducă de mâncare, aşa că am cumpărat provizii şi  iată ce am pregătit:

1. Mâncare pentru păsărele
Am cumpărat de curând un pachet care conţine carduri de recunoaştere a păsărilor şi ne-am uitat pţin pe ele pentru a vedea câte din ele putem numi. Mai jos este măcăleandrul, o pasăre micuţă şi delicată pe care am zărit-o aproape zilnic în parcurile unde ne jucăm. Am aşezat împreună astfel de carduri într-o cutie, am pus seminţele, o scafă şi punguliţe. Răsfoim cardurile, umplem punguliţa, o inchidem bine şi o duce la căsuţa păsărelelor.



2. Mâncare pentru veveriţe
 Am pregătit nuci şi alune, un zar şi o punguliţă. Fetele dau cu zarul şi pun atâtea fructe câte indică acesta în punguliţă cu ajutorul unei pensete mari.


Cu această ocazie am introdus şi învăţarea mişcărilor pentru deschisul şi închisul punguliţelor de plastic, invitaţie pe care Elisa a apreciat-o.

 Elisa (3 ani şi 11 luni) şi Ema (un an şi 11 luni)

Comentarii

Postări populare