Dragă proaspătă mămică....

...dacă mi-ar fi spus cineva că va fi o perioadă în viața mea în care voi fi doar mamă, i-aș fi răspuns ”doar atât?” neștiind că acest cuvânt mă va umple și mă va schimba pentru totdeauna! Curând voi împlini 30 de ani. Am visat să fac multe până la vârsta asta. Am avut multe bucurii, dar și eșecuri care îmi mai dau coșmaruri uneori. Cert e că nu a fost visul meu să stau acasă și să fiu ”doar mamă”. De multe ori m-am luptat cu mine, au fost seri în care m-am prăbușit la propriu sub povara propriilor mele îndoieli. Urmate de dimineți de adânci confirmări. Am primit acest timp ca pe o mare, mare binecuvântare și multă înțelegere și încurajare din partea lui Andrei. M-am schimbat, inevitabil, dar au rămas acolo reperele mele fundamentale, totodată a ieșit la iveală tot ce era mai bun și mai rău din mine, tot ce era mai frumos și mai ascuns în mintea mea, frică și bucurie cât cuprinde. Ar fi tare greu sa descriu în așa puține cuvinte câte am trăit de când am ales să stau acasă cu fetițele noastre. În toamnă, fetița noastră cea mică va merge la grădiniță, iar eu mă pregătesc să trag o linie și să reașez niste priorități, contemplând cu speranță ce va urma. Până atunci însă, mă frământă acest gând al timpului primit și dat. Eu am primit acest dar al timpului...oare cât am dat mai departe? Aș fi vrut poate să am această perpectivă în minte mai devreme, așa că o voi împărtăși aici așa cum se conturează ea in sufletul meu acum.

Timpul pe care îl petreci acasă cu copilul tău nu este timp pierdut. Este timpul să te regăsești și să (te) dăruiești pentru ca el să crească în tihnă, fără grabă. La fel ca orice plantă care are nevoie de timp pentru a rodi, copilul tău are nevoie de timp...

...timp să îl îmbrățisezi când se trezește morocănos din somn.

...timp să îi mai citești (a câta oară?) povestea preferată.

...timp să se dezbrace și să de îmbrace cu mânuțele lui neîndemânatice. Nu-l grăbi să ieșiți afară, nu acesta e scopul suprem. Oferă-i timp să se pregătească în ritmul lui.

...timp să mănânce în tihnă, doar cât are nevoie.

...timp să meargă cu piciorușele lui pe borduri, garduri și alei în ritmul în care ele îl duc.

...timp să adoarmă. Tare am vrea uneori să aibă un buton de oprire la spate pentru când nu mai putem. Soluția e să îi scoatem din priză devreme, se vor răci treptat....

...timp să doarmă suficient.

...timp să strângă ceea ce a împrăștiat, să curețe ceea ce a vărsat, să învețe că poate să aibă grijă de ce e al lui. Timp pe care mama lui l-a luat în calcul și când se pregătește de ieșit afară sau de somn.

...timp să priviți în tăcere norii și gâzele și frunzele.

...timp să ascultați păsări, sirene și multă muzică.

...timp să îl dai la nesfârșit în leagăn.

....timp să îi asculți întrebările și să îl faci și mai curios cu răspunsurile tale.

...timp să te vadă că iubești, că ierți, că ajuți, că ești om.

...timp să te vadă că te rogi.

...timp să cântați si să dansați împreună.

...timp să râdeți pur și simplu.

...timp să plângă știind că ești acolo și îl înțelegi.

...timp să repare, să corecteze, s-o ia de la început.


Mă tem uneori că cei care citesc blogul meu vor simți o presiune să facă tot mai multe jocuri, activități, planuri și curricule cu copiii lor...nu despre asta este vorba! Dacă se întâmplă e minunat, dacă nu, rămâne ce este esențial: tu și copilul tău într-o relația de dragoste necondiționată, o relația care crește în respect reciproc. Între timp, dă-ți timp să respiri adânc și să trăiești din plin momentul în care te afli: nu ai pierdut nimic! Dă-ți timp să te bucuri, dragă mamă!