Sâmburii fructelor: explorare, joc și învățare

Sunt sigură că, la fel ca noi, și voi vă bucurați din plin de sezonul de vară și fructele dulci pe care le găsim în piețe. Noi am reușit anul acesta să găsim două locuri în care se poate merge la cules de fructe și se plătește o sumă aproape simbolică pentru întrare. Copiii culeg singuri, mănâncă atât cât poftesc și putem să adunăm căpșune, cireșe și vișine pentru adus acasă la un preț mult sub cel din piețe. Experiența e tare frumoasă și bucuria lor, neprețuită!
Astăzi însă aș vrea să vă dau câteva idei pe care noi le-am folosit ca să învățăm câte ceva cu ajutorul sâmburilor (în special al celor de caise) care ne-au rămas în casă după multe, multe gustări. Înainte însă, o atenționare firească: e necesară supravegherea atentă pentru că unii copii sunt curioși și vor testa avea tendința să îi ducă la gură.


În primul rând, i-am pus la dispoziție într-un coșuleț de unde fetele își iau farfuriuțe de lut și se joacă de-a bucătăria. Combinate cu niște tigăițe și câteva polonice minuscule, joaca este garantată!


Cu ajutorul unei pensete care în mod obișnuit e folosită pentru cuburi de gheață sau zahăr, am transferat sâmburii dintr-un borcănaș în altul. Borcanele acestea plate le cumpăr din Lidl când au produse din Franța și le vând cu cremă de zahăr ars. Sunt dintr-o sticlă groasă, ușor de mânuit și foarte versatile (eu le folosesc pentru servit untul făcut în casă sau chiar în loc de săpunieră). Despre rolul transferurilor am scris mai demult in acest post.


Cu ajutorul unui zdrobitor de usturoi  am spart sâmburi de caise, piersică și cireșe pentru a găsi sămânța din fiecare. Am explicat că, pentru sămânță, sâmburele lemnos și tare este ca o casă și că o protejează până când e gata să încolțească și să crească într-un pomișor. Am folosit un filmuleț pe Youtube pentru a arăta cum crește pomișorul. Am și gustat, impropriu spus, sâmburi de caise. Elisa a încercat să îi spargă dar sunt mult prea tari, iar eu am reușit să îl rup încercând să îl sparg pe cel de piersică. Deci, dacă nu aveți vecini sensibili, folosiți  mai bine un ciocan!


Am făcut și o activitate de potrivire a sâmburelui la fructul lui.



Am dorit să le arăt cât de importantă e sămânța așa că am realizat un experiment ce va dura cam 2 săptămâni. Aș fi vrut să îl fac cu sâmburi de caise sau cireșe, dar nu am reușit să scot semințele intacte, așa că am folosit fructe de mango. Dacă aveți o menghină sau chiar semințe de mere( ceea ce eu nu am avut atunci în casă) puteți să vă documentați despre creșterea pomilor din semințe de pe blogul www.scoaladepuieti.ro  și să încercați să creșteți un puiet acasă la voi. Am găsit acolo o mulțime de tutoriale și informații. Au și o pagină de Facebook pe care o puteți urmări. Domeniul îmi este complet nou, dar mi se pare fascinant!

Noi am decojit mango și apoi am îndepărtat pulpa curățând cât bine am putut sâmburele. La unul din capete va lăsa multe ațe și acolo poate fi desfăcut destul de simplu cu un cuțit bont. Încercați să scoateți sămânța afară fără a o zgâria sau rupe. O așezați e un servețel umezit și apoi o înveliți în el, la final umezind bine încă o dată. Așezați într-o pungă  legată la capăt și lăsați să stea la loc cald cam vreo două săptămâni. Tutorialul acesta garantează că veți avea o sămânță încolțită și gata de plantat după aceea!

Puțină matematică, nu e în plus niciodată. aici punem atâția sâmburi, câte vișine sunt pe fiecare rând.

Și o bună ocazie să ne amintim de literele S și s.

Sâmburii de caise sunt, de asemenea, excelent material didactic mărunt pentru creat șiruri de numere.



Dacă și vouă vă prisosesc sau vă place să vă jucați cu materiale naturale, păstrați câți sâmburi pentru copii și puneți-i la dispoziție!

Elisa (4 ani și 4luni)
Ema (2 ani și 4 luni)

Comentarii

Postări populare