Activități educative despre anotimpuri

Bine v-am regăsit!
Deși este din ce în ce mai dificil să facem generalizări cu privire la anotimpuri și modul lor de manifestare, am decis să abordez această temă și acasă pentru fetițele mele de 5 ani și jumătate, respectiv 3 ani și jumătate. 

Iată ideile noastre:

1. Cărți pentru copii
Cele mai la îndemână îmi sunt, bineînțeles, cărțile! Avem în bibliotecă pe acestea trei și le răsfoim/citim atunci când fetele doresc. 
Ein Jahr mit dem Eulen (Un an cu cucuvelele, scuzați cacofonia:) este o carte care urmărește o familie de cucuvele pe parcursul a 4 anotimpuri. Din aceeasi serie apărută la editura Gerstenberg, de Thomas Muller, mai găsiți și cărți despre berze, vrăbiuțe sau rândunici.
Ein Jahr auf dem Bauernhof ( Un an la fermă) este o carte pentru copii mai mici, o carte de căutare și care ne ajută să ne îmbogățim vocabularul în limba germană.
Căsuța, de Virginia Burton, apărută la editura Cartea Copiilor este o carte clasică, deosebit de frumoasă, o poveste despre schimbările prin care trece o căsuță bine construită de-a lungul anotimpurilor și anilor.

Ne lipsesc și tare ne-ar plăcea să avem si colecția Hoinari prin anotimpuri, sperăm să facem rost de ea curând!
 2. Puzzle

Am două puzzle-uri în straturi, unul de la Ravensburger în două straturi în care copilul observă evoluția unui șantier din primăvară până în toamnă și unul de la GOKI. 

 
Cel de la Goki are patru straturi, câte unul pentru fiecare anotimp. Piesele sunt realizate din lemn și sunt neregulate. Copiii nu au vreun indiciu care să îi ajute să așeze piesele. De fiecare dată când am prezentat acest puzzle cu toate piesele amestecate, copiii mei nu au reușit să le sorteze și să le așeze corespunzător. Sunt destul de similare și sortatul e un efort mare de discriminare vizuale, chiar și pentru mine, ca adult. Așadar, am grijă să le ofer eu ajutor și să le ajut la sortarea pieselor după criteriul anotimpului înainte de asamblarea propriu-zisă.



4.Pictură cu degetele 
Am pictat cu degetul și am lipit împreună copăcei din hârtie. Apoi i-am așezat în tuburi de hârtie igienică pentru a-i putea admira tridimensional. Rotind pomișorul, observăm transformarea prin care trece el în cele patru anotimpuri.

5. Observare
Am primit mai demult intr-o farmacie o revistă banală care avea un poster uriaș la mijloc. Cand l-am deschis, mi-am dat seara că este o comoară! Era vorba de patru imagini ale aceluiași loc în alt anotimp. Apar aceleași animale, aceleași insecte, aceleași plante. Am tăiat și am laminat imaginile și, cu ajutorul unei lupe, încercăm să găsim veverița, de exemplu, și să vedem ce face în timpul iernii, pe unde umblă vara, ce o preocupă în primăvară, și tot așa!

6. Cercul culorilor și al anului.
O metodă de inspirație Montessori pentru a prezenta anotimpurile este acesta folosind un cerc al culorilor. Eu am cumpărat de la un magazin acest ansamblu de piese din placaj. Le-am pictat cu ce aveam la îndemână și le-am folosit în două moduri. 
În centru este soarele, fiecare anotimp arată de fapt cât de aproape sau departe ne aflăm de soare. În locul în care ne aflăm noi pe Pământ, anul are patru anotimpuri. Am ales verde pentru a reprezenta primăvara, roșu pentru vară, galben pentru toamnă și albastru pentru iarnă.  Am făcut etichete numai pentru anotimpuri, deocamdată. M-am inspirat de aici .

O metodă este să lășăm copiii să asocieze mici obiecte cu fiecare lună/ anotimp. Eu am ales elemente naturale și elemente care fac referire la sărbători.

În cealaltă variantă, am optat pentru poze cu toți membri familiei noastre pe care le-am așezat pe piesele ce reprezintă lunile când aceștia s-au născut. În centru, am pus o lumânare care reprezintă soarele și viața, în același timp. Pentru o înțelegere mai profundă, am adăugat un glob care reprezintă pământul cu care fetițele mele înconjoară soarele de atâtea ori câți ani au ele până în prezent.

7. Calendar
Pentru exersat și observat trecerea timpului, stare vremii, mai folosim, din păcate, fără regularitate, acest timp de calendar, marca GOKI.


Dacă vă plac ideile noastre sau aveți întrebări, vă aștept și pe pagina noastră de Facebook, Jurnal de printese !

Comentarii

Postări populare