Copil îmbufnat, nervos și necooperant? Iată 5 idei care readuc bucuria și calmul în casă!


 Vă este cumva familiar scenariul acesta?
 Vineri. Le iau de la grădiniță și însistă să adune în mâini toate pietricele de pe lume, evident nu mai pot să mă țină astfel de mână. Se împing, nu vor să meargă, vor în cărucior, vor în brațe, vor înghețată, vor covrigi. Ba nu, mai bine, amândouă! Autobuzul a plecat cu 2 secunde înainte să ajungem în stație și avem 10 minute de așteptat timp în care sar, se cațără pe gard, calcă pe picior pe cineva. În autobuz este aglomerat, găsim două locuri iar ele se ceartă pentru că vor amândouă pe scaunul de la fereastră. Ne oprim să cumpărăm pâine, dar ele vor și fursercuri în formă de arici pe care nu le cumpăr pentru că...  Urmează urcatul până la ultimul etaj, în care se plâng să rucsacul de la grădiniță e prea greu (deși caserola  și sticla de apă sunt goale), ajungem acasă și se întind pe jos, le ia 15 minute să se descalțe și nici vorbă să meargă la baie să se spale de bună voie pe mâini....mă uit la ceas cu disperare...dacă o țin așa până diseară, o iau razna!

Ce-i de făcut? Ar fi tare simplu să le plantez în fața laptopului la desene animate, dar nu e o opțiune. Așa că încerc niște ”ruperi de ritm” care ne ajută să pornim de la 0 cu altă atmosferă și stare emoțională!

Iată  5 strategii de alungat stările  de îndărădnicie și negativitate care au funcționat la noi uneori:

1. Moment de conectare emoțională
Da, copilul nu ascultă și nu doresc să întăresc un comportament nepotrivit, dar tot aș vrea să aflu de unde vine starea lui și știu că nu voi ajunge nicăieri insitând cu cerințele. Așa că, iau o pauză și îmi fac timp să ascult mai întâi. Pentru mine funcționează să le iau în brațe și să le citesc ceva. Sau să le invit la mine în pat sub o pătură tare moale și să povestim pur și simplu. Uneori, îmi spun ce s-a întâmplat la grădiniță sau care a fost cu adevărat motivul pentru care s-au certat una cu alta. O, era atât de ușor când aveam un singur copil! Chiar și așa: ajută să te oprești din ce ai de făcut și să asculți, să îi asiguri că ești acolo, să îți hrănești emoțional copilul. Uneori, nici nu trebuie să faci ceva anume, ci doar să te faci disponibil, lăsând copilul să conducă direcția în care dorește să meargă cu scenariul unui joc de rol sau stând liniștit lângă el când creionează ceva.

2. Ieșit afară
Când atmosfera e pe cale să explodeze și nu știi ce să mai faci: îmbracă-i bine și ieși afară! Nici nu merită să te obosești să fie perfect îmbrăcați într-un moment ca acesta! 
Eu pun toate într-un rucsac și le mai dau o mănușă sau o căciulă când ajungem jos, fără proteste, fără smiorcăieli! La Matei (8luni) nici nu trebuie să ajung până jos, e suficient să răsucesc cheia în ușă și se potolește instant!

3. Stins lumina
Această strategie este, de departe, cea mai eficientă dintre toate și este perfectă pentru noi în serile lungi de iarnă când am impresia că mai e puțin și se urcă pe pereți. Sting lumina, aprind o lampă care proiectează steluțe pe tavan sau o lanternă sub o pătură și, dacă este și tati acasă, facem un teatru de umbre sau zicem povești în șoaptă! 

4. O baie în cadă
Contactul prelungit cu apa este o experiență senzorială foarte liniștitoare pentru copiiii mei. Le pregătesc cada cu apă și pun spumant sau uleiuri esențiale, alteori aduc animalele Schleich și le las atât cât doresc FĂRĂ să insist să se spele pe păr, dacă nu e ziua lor de spălat pe păr! Această idee funcționează mai ales primăvara și toamna când ajungem mai devreme acasă dar eu mai am nevoie să gătesc sau să pregătesc câte ceva și nu doresc să mediez certuri nesfârșite între surori!

5. Joacă senzorială
Joaca senzorială îi aduce pe copii în contact cu corpul lor  și îi ajută să se calmeze. Unii copii au nevoie de contact corporal mai intens de aceea e bine să îi lăsați să care, să împingă sau să ridice lucruri. Un masaj bun sau îmbrățișări ”de gorilă” din care scapă cu greu sunt la fel de eficiente. 
La noi funcționează rostogolirile pe salteluță în față sau în lateral. 
Legănatul este o formă excelentă de stimulare vestibulară și dacă nu aveți un leagăn, jucați-vă ”hai la groapa cu furnici” legănând copilul într-o pătură. Mai avem un disc de plastic tare pe care se urcă și se rotesc încerc să își păstreze echilibrul.
Dacă nu puteți să faceți nimic din toate astea...amestecați apă cu făină și lăsați-i să frământe muuult aluat! 

Nu promit că oricare din strategiile de mai sus vor funcționa ca unse și pentru voi, dar merită să încercați! Și, de ce nu, împărtășiți cu noi ce anume funcționează la voi!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare