marți, 28 octombrie 2014

Tati, în ce zi a creat Dumnezeu pătratele? (Partea a doua)

Cred că sunt datoare cu o explicaţie privind temele pe care le abordez. Iniţial, mi-am dorit să urmez, în mod cât se poate de rezonabil, curriculum pentru grupa mică de la grădiniţă, dat fiind faptul că am decis că Elisa nu va merge anul acesta şcolar la grădiniţă. Însă, după multe căutări şi întrebări, am hotărât să abordez teme biblice pentru că îmi doresc ca fetiţele noastre să crească cunoscând despre şi, mai ales, să ajungă să îl cunoască pe Dumnezeu. Aşa că, ceea ce încerc anul acesta este un experiment pentru mine: voi folosi temele biblice cu scopurile lor specifice cărora le voi adăuga activităţi specifice grupei mici de la grădiniţă, păstrând tematica biblică acolo unde este posibil . (de exemplu, pentru "Când/ cum şi de ce se întâmplă_" temele legate de natură, am abordat Creaţia). Pe lângă acestea, mi-am propus să fiu atentă la interesele Elisei şi să le folosesc pentru a crea situaţii de învăţare atractive (de exemplu, am folosit interesul ei pentru cameleoni pentru a o încuraja să recunoască culorile şi să coloreze acoperind cât mai mult spaţiu liber, chair dacă nu o poate face încă respectând conturul). În final, fiindcă  îmi plac foarte tare ideile de activităţi de viaţă practică specific montessoriene, am hotărât să le folosim şi pe acestea.  Pentru ele nu am neapărat un timp anume alocat, doar îi pun la dispoziţie în diverse locuri din casă ceea ce are nevoie (de exemplu, are un coşuleţ cu un prosopel şi un recipient cu care poate stropi apă cu care şterge uşile din casă-şi nu numai uşile, am aşezat un covoraş special unde încearcă să se descalţe singură de adidaşii cu scai şi o perie cu care îi poate curăţa, are perie ei cu care poate să mă ajute să spăl vasele, etc). Acum, că v-am dat o imagine de ansamblu, sper că veţi înţelege mai bine rostul şi rolul activităţilor pe care vi le împărtăşesc.

Ziua a cincea a Creaţiei

Pentru ziua când Dumnezeu a creat păsările şi animalele acvatice, am decorat peretele Elisei cu postere cu viaţa marină astfel:





Le-am folosit pentru a numi animalele acvatice şi pentru "a înota" alături de ele într-o zi ploioasă (detalii cu altă ocazie). Am citit din Biblie şi am cântat "Cine a creat peştele să-noate?" şi "Cum peştele în apă", cântecelecu  linie melodică simplă, care pot fi cântate cu semne. Am decorat apoi cifra 5 cu peşti şi păsări destul de simplu. Am folosit "water beads" (nişte biluţe care se umflă în apă, devin gelatinoase, am înţeles că sunt folosite în florării) pentru a recrea mediul acvatic într-o cutie de plastic. Aceasta a fost activitatea senzorială care a captat-o cel mai mult până acum (la egalitate cu cea în care am folosit spumă de ras). A fost fascinată de felul cum se măresc biluţele şi apoi s-a jucat cu ele, sortându-le din proprie iniţiativă. Când a venit să îmi arate că "a găsit perechile", i-am pus  la dispoziţie o cutie de la Ferrero Rocher pe care o tot păstram pentru că "nu se ştie niciodată ce idei îmi  mai vin:). Am folosit, de asemenea nişte carduri laminate cu reprezentări ale animalelor marine pentru ca Elisa să le găsească şi să le numească printre water beads, una câte una.





În final, am încercat să realizăm meduze după modelul din această carte de la editura Teora (multumim mult Anda!). Elisa a venit cu ideea  excelentă de a folosi biluţele colorate pe care le sortase deja în loc de hârtie creponată aşa cum îi propusesem eu. Am numărat câte cinci biluţe pentru fiecare meduză (pentru că în a cincea zi le-a creat Dumnezei), le-am pus într-o punguliţă obişnuită, le-am legat şi le-am adăugat ochişori apoi am lăsat-o pe ea să taie cu foafeca punguliţa pentru a obţine tentaculele. Meduzele  au călătorit cu noi peste tot de atunci, le-a dus în parc, la Grădina Botanică, la Biserică...chiar şi acum, deşi am schimbat tema şi tăviţele cu activităţi, ele supravieţuiesc pe o tăvită mai micuţă pentru că sunt preferatele ei!



Am mai jucat acest joc de memorie ale cărui imagini nu mai ştiu de pe ce site le-am descărcat, din păcate. Jucăm cu 8 perechi momentan, dar scopul meu principal acum este înveţe să îşi aştepte rândul chiar dacă ştie unde se află perechile.


Pentru a identifica părţile corpului unui peşte am citit din Prima mea Enciclopedie de la Editura Rao care conţine  o prezentare foarte frumoasă despre crap.


Am folosit de asemenea Modele de scriere de la Editura Litera, pagina cu valurile pe care le creează balena. Îmi plac în mod deosebit sugestiile lor de prezentare a fiecărei pagini de lucru, ceea ce le face uşor de folosit pentru orice părinte/bunic fără experienţă pedagogică. În general xeroxez paginile alb negru şi i le ofer de mai multe ori pe parcursul zilelor când abordăm o anume temă pentru că vreau să păstrez cărticica şi pentru fetiţa cea mică.

Şi, în sfârşit, trecem la pasări! 

Am folosit un fel de trangram din lemn de la Haba cu ajutorul căruia a alcătuit (cu foarte mult ajutor din partea mea) corpul unei păsări (e inclusă în joc) după ce mai întâi am urmărit prezentarea despre păsări de pe cd-ul de la ErcPress. Pentru că mai am şi alte cd-uri de la ei, iar prezentările sunt prea încărcate în detalii pentru Elisa, am hotărât ca data viitoare să dau pe mute şi să narez eu pentru ea cu accent pe informaţiile pencare cred eu că le-ar reţine, dându-i voie să observe şi să intervină când doreşte.



I-am pus la dispoziţie doua tipuri de puzzle cu păsări: din două şi din nouă piese. Pe cel din două piese l-a lucrat independent după o zi de la prezentare, pe cel de 9 piese l-a lucrat cu ajutor din partea mea. Ambele fac parte din Bird Pack pe care puteţi să îl descărcaţi de pe acest site minunat de util. La fel şi exerciţiul de pregrafie pe care i l-am laminat pentru a putea să-l exerseze de mai multe ori.




Am folosit aceste cuiburi improvizate pentru a aşeza atâtea păsărele în cuib câte indică cifra de pe ele.

Foarte utilă ne-a fost şi mapa de la Aramis pentru a numi familiile de păsări domestice. O recomand cu drag! 

În fine,pentru variaţie şi fiindcă era la îndemână, am făcut acelaşi lucru cu ajutorul acestei pagini din colecţia de la Editura Litera. 

Întelegeţi acum de ce am zăbovit 3 săptămâni la Creaţie? E adevărat că mi-am dorit ca fiecare activitate propusă să fie lucrată de câteva ori, pentru a observa eventuale progrese, pentru a o încuraja să lucreze singură acolo unde e cazul.

Ziua a şasea a Creaţiei
Am repetat cântecelele despre creaţie şi am decorat cifra 6, la fel ca în celelalte zile. Pentru ziua a şasea am ales câteva activităţi în care Elisa trebuia să potrivească tipurile mâncare cu care se hrănesc unele animale. am identificat animale domestice (pe care le hrăneşte omul şi care stau pe lângă casa lui) de animale sălbatice (îşi caută singure de mâncare în locuri departe de casa omului). Am folosit în acest scop un joc primit de la tati (multumim Andrei!) ca un puzzle şi un disc de care Elisa trebuia să agaţe cârlige de rufe pentru a potrivi animalele şi hrana preferată. O sa fac un later edit când voi găsi din nou sursa!





Sunt tare bucuroasă fiindcă am reuşit să integrez cumva şi tema "Cine sunt eu?" folosind o carte pe care am procurat-o de curând de la Editura Litera Mică. Ilustraţiile sunt superbe, textele lasă mult loc de întrebări, nu e tocmai o carte de biologie, dar fiecare prezentare are câte o curiozitate la care Elisa a fost tare atentă. Are deja preferinţe de unde să îi citesc din ea. 


Am reuşit să realizăm două colaje cu frunze pentru a-i reprezenta pe Adam şi Eva din frunzele pe care le-am adunat împreună la Grădina Botanică şi, în final, am realizat un fel de machetă a Grădinii Eden de care Elisa e tare mândră (şi eu la fel!). Am folosit-o pentru redarea scenei cu căderea în păcat şi izgonirea din Eden. Am folosit  capacul din polistiren al unui cuptor cu microunde peste care am lipit  hârtie creponată tăiaţă fâşii mici pentru a reprezenta iarba şi două râuri. Copacii din grădină au trunchiuri din role de la hârtie igienică pe care le-a pictat Elisa şi coroana din carton pe care am lipit câte o frunză uscată. Fructele din "Copacul din mijlocul grădinii" din care au gustat Eva şi Adam au fost tăiate, mototolite şi lipite de Elisa. 




Pentru ziua a şaptea a creaţiei, am realizat o cărticică  de fetru despre care voi povesti în următorul articol, pe care a avut voie să o ia la Biserică. A împărţit-o cu copilaşii de la grupa cea mai mică a şcolii duminicale şi încă nu am aflat dacă tot ea le-a şi "citit-o". Dar e minunat pentru noi că a dorit să o împartă! Am mai prezentat un coş cu obiecte reprezentând fiecare zi a creaţiei pe care le-am potrivit împreună. 



Au mai rămas lucruri nefăcute şi, cu siguranţă mai puteam să găsesc idei de jocuri şi activităţi, dar important e că, din toate acestea. Elisa a rămas cu ideea că Dumnzeu este cel care a creat ceea ce ne înconjoară! 


duminică, 26 octombrie 2014

Tati, în ce zi a creat Dumnezeu pătratele? (Prima parte)

Când am auzit această întrebare rostită cu atâta curiozitate şi cu aşteptarea clară de a primi un răspuns imediat, am ştiut că obiectivul meu principal a fost atins: mi-am dorit ca Elisa  să ştie că ceea ce ne înconjoară a fost creat de Dumnezeu şi că ceea ce a creat El a fost BUN! Mi-am mai propus, ca obiective secundare: să recunoască cifrele de la 1 la 7, să mototolească hârtie cu degeţelele, să taie cu foarfeca, să intindă lipici pe o forma, să lipească în contur, să preseze suficient pentru a lipi o imagine, să numească părţile corpului unui peşte şi a unei păsări, să discrimineze între animale domestice şi sălbatice cunoscute, să unească piesele unui puzzle cu 9 piese cu suport vizual şi ajutor de la mine, să potrivească ataţia itemi câţi indică cifra (1-3), să relateze cu suport vizual unui adult-unui copil despre fiecare zi a creaţiei, să redea cu ajutor un cântecel tematic. Pentru cititorii mei mai atenţi, ştiu ca nu toate obiectivele sunt formulate ca la carte ("măsurabil şi observabil") da' aici e un cadru mai informal, să-mi fie cu iertare! Deşi iniţial pornisem la drum cu aşteptări mari şi dorinţa de a termina în 7 zile, am zăbovit (nu fără folos) 3 săptămâni la această temă.

Ziua întâi a Creatiei.

Am stabilit încă de la început că îi voi citi relatările din Biblia "lui tati" pentru că textele sunt scurte, pot să le repet de mai multe ori şi e bine uneori să citim şi din cărţi fără ilustraţii. Acesta a fost punctul comun in prezentarea fiecărei zi a Creaţiei. Am făcut rost de lanterne şi am încercat să recreăm momentul la comanda "Să fie lumină" în mai multe momente ale zilei. Ziua întâi s-a scurs simplu, am avut o singura activitate în care i-am prezentat o foaie A3 neagră pe care am lipit pătrăţele albe conturând cifra 1. Am realizat astfel de planşe tematice pentru fiecare zi a creaţiei pe care le-am ataşat pe uşa casei cu magneţi, aproape de final arătând cam aşa:


Ziua a doua a Creaţiei

Voi ştiţi ce a creat Dumnezeu în ziua a doua ? CERUL! V-a luat ceva timp, nu-i aşa? Pentru mine, activităţile cu Elisa  au fost un bun prilej să mă pun la punct în privinţa asta! E ca la ucenicii Domnului Isus...mai degrabă ii numesc pe fiii lui Iacov! Revenind, pentru ziua a doua am pregătit, pe lângă  citirea relatării din Biblie şi decorarea cifrei 2, două activităţi foarte atractive. Mai întâi o activitate de transfer al apei cu pipeta din pahar pe norişori, până când aceştia încep să picure (o excelentă activitate pentru controlul muschilor mici ai mâinii şi întărirea degeţelelor pentru pensa cu 3 degete de care va fi  nevoie mai târziu la scris). Aceasta s-a transformat, la iniţiativa Elisei, într-o activitate de transfer al apei prin stoarcerea bucăţelelor de vată îmbibată cu apă! A fost un succes! Am încercat cu alte ocazii transfer de lichide cu ajutorul bureţilor de vase, dar niciodată nu a încântat-o aşa tare ca acum. A fost foarte concentrată să stoarcă toată apa şi să usuce tăviţa cu prosopelul. 


Altă activitate pe care i-am lăsat-o la îndemână a fost o lădiţă senzorială cu făină de grâu şi ulei parfumat pentru bebeluşi, rezultatul noi l-am numit, "aluat de norişori" şi s-a jucat cu el strângându-l în pumnişori, transferându-l cu linguriţe în diverse recipiente. L-a avut la dispoziţie şi când am prezentat ziua creării stelelor cu deosebirea că am adăugat, la cererea domnisoarei, mult, mult sclipici şi stelute colorate. Din această cauză şi-a pierdut din fineţe şi nu s-a mai legat aşa de frumos, dar pentru ea (şi pentru mine) a fost o experientă tactilă şi olfactivă pe care ne dorim să o mai repetăm. Dezastru pe jos? Cu siguranta, dar ne asumăm cu bucurie! Ne-am inspirat de aici pentru combinaţie.


Ziua a treia a creaţiei ne-a găsit cu chef de treabă aşa că am renunţat la ieşirea din parc de dimineată pentru a citi din Biblie şi a ne juca frumos! A meritat! Am modelat un aluat cu cacao ce mirosea tare îmbietor, l-am transformat în "pământul pe care locuim noi", am adăugat verdeaţa pe care a creat-o Dumnezeu şi am numit continentele de care Elisa mai auzise în discuţiile celor mari. Apoi am tot despărţit pământul (plastilină făcută în casă cu o  reţeta simplă: o cană de făină amestecată cu cacao-pentru culoare, jumătate de cană sare, o lingură de ulei, o lingură de sare de lămâie şi cam 3 sferturi de cană apă foarte fierbinte) de ape într-o experientă tactilă molipsitoare! Alaltăieri am revenit asupra acestei teme când am petrecut o jumătate de oră în grădina mică din faţa blocului, după o ploaie care a înmuiat pământul suficient cât să ne lase să săpăm şi să greblăm la rădăcina copacilor.  Am găsit la Auchan un set ieftin (cam 5 lei) cu greblă, sapă şi hârleţ din  metal, cu mânere de plastic suficient de mici cât să poată fi manipulate de ea. Voi mai povesti cu altă ocazie ce mai facem noi în zilele ploioase! Am combinat această recapitulare practică cu informaţii despre viaţa de sub frunze (am găsit gâzuţe, limax, melci care se adăposteau acolo, a fost fascinant pentru Elisa!)



Ziua a patra a creaţiei este cea în care am vorbit despre crearea soarelui, lunei şi a stelelor (încă sunt marcată de simplitatea acestei relatări: doar 5 cuvinte a folosit Dumnezeu pentru a ne spune că a creat stelele!!!), am decorat cu steluţe din autocolant cifra 4, am cântat un cântecel simplu, folosind semne "Cine a creat stelele pe cer?" şi i-am pus din nou la dispoziţie lădiţa cu aluatul de norişori în care am adăugat sclipici şi steluţe. Am folosit de asemenea nişte steluţe fosforescente cu care am decorat în preajma pătuţului, dar acestea nu au rezistat prea mult...până să adoarmă îşi tot face de lucru şi, ce putea fi mai interesant decât steluţele care luminează? 

Prima parte se încheie aici, revin peste câteva zile cu detalii despre activităţile din celelalte zile şi un post special despre cum am realizat o cărticica tematică de fetru despre creaţie!


marți, 14 octombrie 2014

Mami meştereşte jocuri şi jucării

Una din marile mele bucurii este să creez pentru Elisa si Ema jocuri şi jucării. Improvizaţia m-a scos din încurcătură în multe rânduri iar eu am curajul (să cred că pot) să transform ceva simplu în ceva folositor şi de valoare chiar dacă nu sunt cea mai îndemânatică femeie din lume şi de multe ori simţul meu estetic dă greş. Aş dori să împărtăşesc câteva proiecte dragi mie la care am lucrat de dragul Elisei cu speranţa că vă veţi lua inima în dinţi şi veţi încerca să creaţi împreună jucării şi jocuri care nu costă mult şi după care nu ne pare rău chiar dacă se strică sau se uzează fiindcă putem să le înlocuim uşor. Noi ne dorim ca, în timp, fetiţele noastre să înveţe să aprecieze şi lucrurile simple, să poată să spună "mulţumesc" atunci când primesc o jucărie sau un joc chiar dacă pe el nu scrie FisherPrice!

Prima mea "iubire" a fost ferma de animale! A meritat? Categoric! Elisa s-a jucat "de-a fermierul" multe zile la rând, a învăţat care sunt păsările şi animalele de la fermă, dacă le plac grăunţele, morcovul, meiul sau fânul, dacă locuiesc în coteţ sau în grajd, cine ne dă laptele şi cine ne dă ouăle.


Am avut grijă să îi pregătesc în fiecare zi castronele cu hrană pentru animale încurajând-o să transfere mâncarea la animăluţe cât mai îngrijit (evident că au fost multe scăpări!) şi i-am cumpărat o măturică şi un făraş pentru copii pentru a o încuraja să cureţe după ce termină "operaţiunea" (evident, nu a stârnit aşa mare interes această propunere, pe cât speram eu).
Am folosit ca bază un capac de polistiren pe care l-am păstrat de la cutia unui cuptor cu microunde. Am învelit baza în hârtie creponată şi am lipit un "paravan"  din carton păstrat de la vreo cutie de ciocolată, cred. Animălutele sunt dintr-un puzzle incastru de lemn pe care Elisa îl lucrase deja şi se plictisese de el. Am lipit  pe spatele lor, cu ajutorul  pistolului de lipit, scobitori cu care le-am înfipt in polistiren (nu e cea mai sigură variantă, dar la noi discuţiile despre pericol de întepare au fost eficiente). Coteţul şi grajdul sunt cutii de ceai peste care am lipit hârtie. Am mai lipit şi dopuri de plastic să servească drept recipiente pentru mâncarea animalelor. Şi am pornit la joacă!
Pe acelaşi principiu, am încercat să fac o bucătărie din carton care nu a suscitat prea mare interes până de curând. Poate şi pentru că am prea înflorat-o! La bază a fost o cutie de Pampers pe care am înbracat.o în autocolant şi i-am lipit cu pistolul de lipit diverse alte cutii înbracate pentru a servi drept aragaz, frigider şi dulăpioare. 

Tot din carton am realizat puzzle cu puţine piese. Am folosit o broşurică de la Deichman cu imagini drăguţe pe care le-am lipit pe carton. Am obţinut puzzle cu 4 şi 5 piese. Cele la care trebuie să ordoneze după număr pentru a obţine imaginea completă sunt excelente pentru ea în perioada asta!


Mi-au plăcut tare mult aceste tăbliţe pentru trasat corect cifre şi litere pe care am hotărât să le improvizez la nivelul la care aveam noi nevoie atunci. Cum era perioada când învăţam cifrele 1-2-3, am realizat aşa ceva:



Tăbliţele originale din lemn încă sunt în wishlistul nostru, dar pentru  ce am avut noi nevoie la momentul respectiv, a fost minunată şi varianta din carton pictat.

Unul din jocurile care m-a costat 2 sau 3 lei (costul bandei de izolat colorate) şi care a captivat-o pe Elisa cateva zile bune a fost acesta: 



Elisa a participat la lipit pe parchet cu mare drag! Am tras la sorţ culoarea traseului pe care vor circula maşinile, am parcus traseul cu paşi de furnică, am recunoscut forme geometrice şi în final am exersat cuvinte noi: maşinile pornesc pe traseu din garaj,  trenul se retrage la depou, avionul se repară în hangar. Nu vă faceţi griji, se dezlipeşte foarte uşor şi nu lasă urme de adeziv pe parchet, spre deosebire de scotch. Poate fi ascuns sub covor, dacă aveţi invitaţi pretenţioşi! 

Un alt joc super simplu de pregătit, pe care îl foloseam când eram pe ultima sută de metri şi nu aveam nimic altceva pregătit după somnul de prânz este acest joc de potrivire pe care l-am văzut prima oară aici :




Spor la joacă şi liber şa improvizaţie!