joi, 15 decembrie 2016

4 lecții de viață practică în luna decembrie



Lecțiile de viață practică de inspirație montessoriană sunt cel mai ușor de încorporat în ritmul vieții familiei. Și facem asta pentru a pregăti copilul pentru viață oferindu-i sarcini pe care le poate duce la îndeplinire singur fiindcă asta îi dă încredere, îl responsabilizează și îi dezvoltă o serie de alte abilități (învață să planifice, să se corecteze singur, să găsească soluții).
ESENȚIAL este să folosim obiecte reale, nu de jucărie și, pe cât posibil, adaptate mărimii mâinilor copilului!  Vom demonstra ce are copilul de făcut folosind nu mai multe cuvinte decât e necesar și apoi îi vom oferi ocazia să încerce, să se corecteze când  greșește, oferind ajutor numai dacă este nevoie sau dacă ne este solicitat.
Iată 4 idei de lecții practice pe care le puteți face împreună cu copiii voștri  în luna decembrie, fără avea de făcut prea multe pregătiri! (activitățile de mai jos au fost propuse pentru un copil de 4 ani și 9 luni și unul de 2 ani și 9 luni)

1. Îngrijirea unei flori
Materiale:
- o tăviță suport;
- o floare în ghiveci;
- o carafă mică/ o stropitoare mică;
- eventual: o lavetă fină pentru a șterge praful de pe frunze;
- eventual: o foarfecă și farfuriuță pentru a tăia/aduna frunzele îngălbenite.
Eu pun la dispoziție puțină apă, iar în zilele în care nu trebuie udată, deloc.  Le fac atente, de asemenea, la frunzele uscate și căzute și le face mare plăcere să o îngrijească! Floarea stă pe un suport mai jos, la nivelul mâinilor copilului așa că vă sfătuiesc să o faceți accesibilă, mai ales dacă nu sunt frăâiori mai mici care ar putea să o guste sau să o răstoarne!

2. Stors sucul unei portocale
Materiale:
- o tavă;
- două jumătăți de portocală gata tăiate de către adult;
- un storcător de portocale potrivit pentru mâinile copiilor;
- un pahar;
- o lavetă pentru a șterge eventualele.
Storsul portocalei este o activitate excelentă pentru dezvoltarea musculaturii mici a mâinii și pentru coordonare mână-ochi atunci când copilul toarnă sucul în pahar. Eu nu am loc în bucătărie pentru o tăviță permanentă pentru această activitate, iar în camera lor evit să duc mâncare sau băuturi. Cum procedez? Întreb pur si simplu dacă vor să bea suc de portocale și dacă vor să stoarcă portocala. Pregătesc apoi un aranjament ca cel de mai sus și le invit cu înălțătorul  la bucătărie! Compromisul este o soluție!

3. Împachetat unui cadou
Materiale: 
-rolă de hârtie de cadou scurtată;
-foarfecă;
-rolă de bandă adezivă în suport cu margine zimțată pentru a rupe numai cât e nevoie;
- cutii de carton mici ( ceai, medicamente, săpun etc.)
Nu credeam că această activitate va prinde atât de bine, dar deja trebuie să mă duc la cumpărături după săpun și ceaiuri pentru a mai face rost de cutii! 

Și rezultatul:

4. Împodobirea unui brăduț
Am adăugat și acestă idee în articolul acesta pentru a puncta cât de important este să adaptăm materialele la nivelul  la care copilul le poate mânui independent. Aici am folosit sârmulițe pufoase (pipe cleaners) pentru a crea agățători de ornamente pe care chiar și un copil până în doi ani le poate folosi cu succes! Dacă puteți, puneți la dispoziție un brădut mic sau o creangă pe care să o (re)împodobească de câte ori dorește!

Voi ce alte sugestii de activități de viață practică aveți?


marți, 13 decembrie 2016

DIY: cum să realizezi un suport pentru creioane colorate




 Dacă urmăriți blogul meu, știți că îmi place să lucrez la proiecte DIY ieftine și nu foarte migăloase. Proiectul de suport pentru creioane colorate e unul din acestea! 
Pentru că la noi acasă se colorează intens în ultima perioadă, am tot încercat mai multe soluții de aranjare a creioanelor colorate. Căutam o cutie de lemn gata compartimentată similiară cu ce folosesc fetele  la grădiniță, dar nu poate intra în bugetul nostru, așa că am hotărât să improvizez ceva. 

  
Am folosit role de la hârtie igienică pe care le-am îmbrăcat cu hârtie colorată. Am folosit lipici obișnuit pentru a fixa colile de hârtie pe role.  Am ajustat  cu foarfeca acolo unde era nevoie.
Apoi am fixat cu ajutorul unui pistol de lipit fiecare rolă pe un suport de carton. Suportul de carton a fost și el un pic înfrumusețat cu un model simplu. Am pus carton atât în spatele rolelor, dar nu mai sus de nivelul lor, cât și la bază pentru a nu pierde creioanele colorate!



Am mai lipit, tot cu pistolul, un căpăcel transparent ca suport pentru ascuțitoare. Chiar dacă fetele nu pot să ascută încă creioane, e bine să știe că acela e locul ei și atunci când o găsesc rătăcită pe undeva , o pot returna în acest căpăcel.

Avantaje: 
- un proiect foarte ieftin
-arată ordonat
-încurajează copilul să așeze creioanele la loc
-un bun exercițiu de asociere și sortare
-poate fi folosit de mai mult de un copil fără frustrări inutile (copilul își găsește simplu culoarea pe care o dorește chiar dacă și partenerul lui folosește una la fel).

Spor la treabă!

Jurnal de prințese este și pe Facebook, AICI! Nu uitați să dați un like paginii și un share postării, dacă v-a plăcut!

sâmbătă, 10 decembrie 2016

3 rețete de plastilină cu iz de Crăciun



Am încercat joi să facem rulouri cu scorțișoară împreună cu fetele și, ca de fiecare dată, au dorit să participe și să își frământe aluatul lor. Ema a bătut ouă cu telul ei cel mic. Elisa a transferat făina cu lingura și  a rupt toate pliculețele de la Dr. Oetker după care le-a golit în compoziție. Amândouă sunt foarte atente când  urmărim rețetele video ale Jamilei și au început să împrumute din limbajul folosit de ea! 
Și, pentru că nu le-am mai făcut de multă, multă vreme plastilină de casă, astăzi mi-am făcut un pic de timp să testez niște rețete aromate, de sezon, așa încât să frământe cât doresc! Iată ce a ieșit:

1. Plastilină cu aromă de portocale

Rețeta mea de bază este:
1 cană de făină
1/2 cană de sare fină
1 cană de apă fierbinte (o pun treptat, uneori pun mai mult, alteori mai puțin de o cană, depinde de textura pe care o obțin)
2 lg de ulei
2 lg de bicarbonat de sodiu (eu îl sting cu oțet sau lămâie)
 Pentru aroma de portocală am adăugat esentă de portocale la fiolă din Lidl (2 fiole)
și coaja rasă de la o portocală.

În rețeta originală  compoziția se omogenizează într-o cratiță, la foc mic, pentru ca sarea să se topească bine și plastinilina să nu fie sfărâmicioasă. Am descoperit că funcționează foarte bine și dacă torn apa foarte fierbinte peste ingredinte și amestec cu lingura până se răcește atât cât să pot frământa compoziția cu mâna. În acest moment, mai adaug foarte puțină făină sau puțină apă pentru ca aluatul să fie nelipicios și elastic. Spre final, adaug esența de portocale și coaja rasă și mai frământ o dată bine. Învelesc bila de plastilină în folie de plastic și o pun într-o caserolă de plastic sau o pungă bine strânsă pe care o pot păstra în frigider cam 2 săptămâni. La cum miroase, nu cred că va rezista atât de mult! Dacă doriți, puteți adăuga și colorant alimentar!

2. Plastilină cu iz de scorțișoară
De dața asta am înlocuit două linguri din cantitatea de făină cu două linguri de scorțișoară. În rest, am procedat ca mai sus, exceptând, bineînțeles esențele de portocale. Rezultatul: aproape mâncabil! Am pus la dispozitie forme de plastic și, preferatul lor, zdrobitorul de usturoi cu care fac spaghete!

3. Plastilină cu miros de brad
Ok, am trișat aici puțin, fiindcă nu am avut  ulei esențial de muguri de pin așa cum mi-aș fi dorit, dar am pus ulei esențial de eucalipt, o aromă pe care o asociem cu perioada de iarnă datorită faptului că o folosesc în camera fetelor pe timp de noapte atunci când sunt răcite. Pentru culoare, am pus un strop de colorant de la Dr. Oetker.
Am adăugat crenguțe de brad și mărgeluțe și gata invitația la joacă! Puteți adăuga câteva picături de elei esențial peste plastilină chiar înainte să o dați copiilor să se joace și, în felul acesta, aroma va fi mai prezentă și, poate, chiar le va folosi dacă sunt răciți! Unii copii sunt alergici la uleiuri esențiale, deci folosiți cu grijă!

Plastilina de casă NU este comestibilă, supravegheați cu grijă copiii în timpul jocului!

Dacă vă plac ideile noastre, ne puteți găsi și pe Facebook, pe pagina noastră JURNAL DE PRINTESE



miercuri, 7 decembrie 2016

19 de activități creative pentru luna decembrie!

...19, cu una mai puțin, dintr-o eroare de editare! Până remediez problema, bucurați-vă de ideile în sine!
În fiecare an încerc să organizez luna decembrie cât mai în detaliu și din timp pentru ca presiunea să fie minimă și bucuria maximă! Oricum, pot apărea o mulțime de lucruri neprevăzute, cum ar fi viruși nepoftiți, vreme extrem de rea sau schimbări de planuri, așa că e bine să am pregătite activități și idei la îndemână care le poată ține ocupate pe fetițele noastre: Elisa (4 ani și 9 luni) și Ema (2 ani și 9 luni).
Anul acesta, pe lângă activitățile planificate pentru calendarul de Advent, am pregătit aceste propuneri de activități, unele dintre ele de inspirație montessoriană, dar toate cât mai practice și, sper eu, atractive! 

1. Decorațiune ”Brăduț” din lemn


Am început cu această tăviță pentru că ea e cea mai solicitată. Evident, brăduții de lemn s-au terminat (am avut doar 6), dar acum sunt acolo foi albe de hârtie de dimensiunea felicitărilor care sunt zilnic solicitate.

2. Puzzle ”Brăduț” din lemn

Deși pare un puzzle foarte simplu,  asamblarea acestui brăduț de lemn este destul de solicitantă din punct de vedere motric pentru fetița noastră cea mică, așa că el își merită locul din plin pe rafturile noastre!

3. Tăiat mărgele cu foarfeca

Despre cum să îi înveți sau reînveți pe copii să taie cu foarfeca am scris, mai pe larg, aici! Pentru luna decembrie am pregătit o invitație la tăiat mărgeluțe. Când le vom termina, voi folosi fâșii de hârtie cu modele ștanțate și hârtie de împachetat cadouri cu modele în pătrate.

4.Invitație la spectacol cu umbre


Încă nu am testat  ideea, deocamdată nu a fost cerută această tăviță, dar ideea e să fie o activitate de tranziție către rutina de seară, de somn. Se stinge lumina și aprindem lanterna care aruncă umbrele acestor ornamente pe pereți. Din experiența anilor trecuți, le-a plăcut foarte mult, deci sper să le facă plăcere și anul acesta.

5. Ștanțat mesaje de Crăciun

Ștanțarea este o excelentă metodă de a exersa mușchii mici ai mâinii într-un mod atractiv pentru copii. Foile astfel ștanțate devin mesajae pentru cei cărora le vom oferi cadouri anul acesta.

6. Decorat brăduțul cu ornamente din scobitori și biluțe pufoase (pom-poms)

Am folosit o cutie de carton mai adâncă decât o scobitoare și am lipit un brăduț deasupra. Cu ajutorul unei sule am găurit din loc în loc brăduțul. Am fixat cu pistolul de lipit pom poms la capătul scobitorilor având grijă să acopăr cât de bine pot partea ascuțită (voi puteți să o tăiați) și am obținut o activitate de decorat brăduțul care solicită atenția, coordonarea mână-ochi și care oferă degețelelor un scurt exercițiu de antrenarea mușchilor de acolo.

7. Primele scăderi cu unu

Nu mai știu de pe ce site am descărcat acest tabel,  însă știu sigur că e dintr-un set de printabile pentru tema ”Spărgătorul de nuci” pe care o pregătesc tot în perioada asta. Elisa dă cu zarul, scade unu și așează un brăduț pe cifra care indică rezultatul scăderii.

8. Pune-i omulețului atâția nasturi câți indică zarul!

Activitatea asta e deja la al treilea an la noi acasă. Anul asta o lucrăm tot cu zarul, deci copilul dă cu zarul și așează tot atâția nasturi câți indică acesta.

9. Invitație la numărat obiecte de sezon

Pentru recunoașterea cifrelor și realizarea corespondenței cantitate-număr am pus la dispoziție această căsuță ale cărei camere adăpostesc obiecte de sezon. Le numărăm și indicăm cifra care ne arată câte sunt.

10. Joc de concentrare a atenției: găsește și numără!

Același scop îl are și aceeastă activitate, doar că folosim o lupă pentru a ne concetra mai bine și a acoperi toată suprafața de căutare. Această fișă se poate descărca gratuit de AICI.

11. Transfer de biluțe pufoase cu penseta

Anul acesta am optat pentru o pensetă mai mică, folosită pentru hrana peștilor în mod obișnuit. Am încercat mai multe variante, dar aceasta a avut cel  mai mare succes. Despre ce sunt activitățile de transfer și care e rostul lor, am scris AICI.

12. Îngrijirea unei plante 
Îngrijirea unei Stele de Crăciun face deja parte din tradiția familiei! NU are nevoie de multă apă, dar nici fetele nu își amintesc să o ude în fiecare zi, ceea ce e bine. E tare bine însă că au dezvoltat interes pentru asta, că îmi cer să le cumpăr flori chiar și când mergem al Lidl  și că au înțeles semnificația socială a oferirii unei flori!

13. Relatarea Nașterii lui Isus cu ajutorul figurinelor de fetru
La capitolul limbaj, ne folosim de aceste figurine realizate de mine anul trecut cu ajutorul cărora ne relatăm una alteia povestea adevărată a Crăciunului.

14. Teatru cu păpuși de mână 
Acum doi ani am realizat din șosetuțe de bebeluș aceste mini păpuși de mână care ne ajută să interacționăm și să punem în scenă povestea Crăciunului  folosindu-ne de lucrurile pe care le cunoaștem deja și încurajând creativitatea și spontaneitatea fetelor.

15. Jocul întrebărilor: Cine? Ce? Unde? Cum? De ce? Când?
 Dintr-un cub de lemn de la un joc de construcții am realizat un zar pe care am scris cele 6 întrebări. Am printat în format 9/13 imagini cu tematică de iarnă (fetiță oferind cadou, copii construind om de zăpadă, haine de iarnă etc.) și apoi le-am laminat. Ne jucăm dând cu zarul și punândun-ne una alteia întrebările care ne cad, cu referire la imaginea care e la rând.

16. Experiment: Ce face gheața să se topească mai repede?

 Am pus în congelator apă și și diverse obiecte mici la înghețat și acum le scoatem pe rând și facem tot felul de activități cu ele. Aici am realizat un scurt experiment care a început cu o activitate de transfer: transferat de sare cu o scafă foarte mică și transferat de apă călduță cu o seringă de la Nurofen (care e ușor de tras și împins). Am încercat să observăm care din cuburile de gheață se topește primul.

17. Grație și curtoazie: cum ofer și cum primesc un cadou


Predarea lecțiilor de bune maniere au fost o prioritate pentru mine anul acesta și vor continua să fie și în anul următor. Am reorganizat de curând camera fetelor și sper să pot scrie despre asta așa încât acum avem un colțișor dedicat lecțiilor de bune maniere. Una din cele 3 lecții planificate pentru luna aceasta este cea despre cum primim și cum oferim un cadou. Am învelit o cutie de medicamente în hârtie de cadou și apoi am făcut o demonstrație. Le-am încurajat apoi pe  fete să se implice într-un joc de rol pe tema asta.


18. Invitație la privit:  un colț pentru artă

  1. Încerc să le pun fetelor la dispoziție cât de des pot astfel de imagini cu picturi mai mult sau mai puțin celebre. Deocamdată pe printez la calitatea cea mai bună pe care mi-o permite imprimanta și apoi le laminez, dar sunt în căutare de noi soluții de prezentare! Până una alta, aici sunt prezentate: The Adoration of the Shepherds   de Bartolomeu Murillo, The Adoration of the child de Federico Fiori Barrocio și două ilustrații de Lizzie Mack și Eric Fan.

19. Momentul meu de liniște

Ce mesaj mai potrivit pentru a exersa un minut de liniște în agitatul decembrie! Am adăugat între timp și o clepsidră lângă lumânărică pentru a avea un obiect  asupra căruia să se concentreze până la capăt! 

Sper din toată inima că v-au plăcut ideile noastre! 
Ne găsiți și pe Facebook pe pagina JURNAL DE PRINTESE!


luni, 5 decembrie 2016

3 idei de cadouri pentru copii de 3 ani

Bine v-am regăsit!
Pentru aceia dintre voi care încă mai căutați idei de cadouri de Crăciun pentru copiii voștri, aș dori azi să fac 3 recomandări de jocuri pe care noi le-am testat, le folosim cu drag de  multă vreme și consider că merită toți banii! 

Ce au în comun aceste jocuri? 
În primul rând, piesele sunt realizate din lemn de o calitate foarte bună, sunt bine finisate si frumos colorate. Apoi, sunt versatile și pot fi adaptate în mai multe scopuri, încurajând astfel jocurile cu final deschis.
Și, în al treilea rând, sunt trainice, pot fi folosite de la un frate la altul, pot fi vândute când copilul nu mai are nevoie de ele sau pot fi adaptate pentru alte jocuri fiindcă se păstrează tare frrumos! Îndrăznesc să vă dau un sfat despre îngrjirea cutiilor acestor jocuri: eu am învățat să lipesc bandă adezivă transparentă la colțuri din momentul în care le cumpăr. La fel fac cu multe cărți cărora pe lipesc de la început câtiva centimentri de scotch în jurul cotorului si al colțurilor. Merită! Aspectul se păstrează frumos mult timp!

Voi începe cu SCHLOSS LOGIKUS sau Castle Logix, așa cum îl găsiti pe Amazon.  Este un joc care are recomandări excelente și este potrivit pentru copii începând de la 3 ani. Jocul presupune combinarea a 6 elemente  pentru a obține un castel după unul din cele 48 de modele prezentate în carte.  Fiecare model are și o soluție pe spatele paginii. Modelele sunt organizate pe trei niveluri de dificultate. Elisa (4 ani și 9 luni) a ajuns la nivelul intermediar, dar lucrează și modele din nivelul expert pentru că am încurajat-o să le realizeze culcat, nu în picioare pentru a diminua frustrarea legată de faptul că nu reușea să stabilizeze piesele până încerca toate ideile pe care le avea pentru a rezolva provocarea. 


Jocul încurajează folosirea raționamentelor logice și a vederii spațiale și este un excelent prilej pentru a testa modelul încercare și eroare până la capăt. Neavând prea multe piese de adunat în cazul unei erori, copilul grăbește procesul de corectare. Nu pierde timpul cu desfăcutul  și adunatul pieselor. 


Totodată, jocul este astfel construit încât să existe o singură soluție și, în caz de eroare, această este detectată vizual și tactil foarte bine. Cuu alte cuvinte, jocul deține în sine controlul erorii, ceea ce este minunat!


Al doilea joc pe care îl avem de aproape 3 ani este Erster Obstgarten de la Haba. Numai faptul că e realizat de cei de la Haba este o garanție în sine a calității lui.  Jocul e recomandat de la 2 ani, probabil vârsta propice pentru ca un copil să învețe culorile. Motivul pentru care eu cred că este mai potrivit, la potențialul lui maxim, pentru vârsta de 3 ani, este acesta că, la 3 ani, copilul are o mai mare stăpânire de sine și înțelege mai bine interacțiunile sociale, poate să își aștepte rândul când se joacă și ceilalți copii și înțelege ideea de a se juca în echipă. 


Sunt multe avantaje ale acestui joc! În primul rând este un joc colaborativ, frații sau părintele și copilul formează o echipă al cărei scop este acela de a aduna în coșuleț toate fructele din livadă înainte ca cioara că poată intra în ea.  Apoi piesele din lemn au o mărime potrivită pentru mâinile unui copil de 2 ani.  Ele pot fi folosite cu succes și în alte activități. De exemplu, la activități de realizarea corespondenței cantitate-număr sau în jocuri de rol ”de-a piața”, ”de-a pregătitul dulcețurilor” etc. În magazinele din Germania, colecția de fructe poate fi îmbogățită cu unele din aceeași gamă. Jocul poate fi comandat de pe Amazon sau achizitionat online de la magazinele care care comercializează jocuri Haba in România. 




Al treilea joc pe care vi-l recomand din toată inima datorită calității pieselor și a versatilității lui, este jocul de șnuruire de la Hape. Jocul este recomandat de la vârsta de 3 ani în sus, dar pentru funcția lui primară, din experiența noastră, vă pot spune că se poate juca chiar înainte de 2 ani.  Jocul conține piese de lemn destul de voluminoase și două șireturi cu un creion de de plastic mai lung decât oricare dintre găurile pieselor de lemn pentru ca un copil mic să poată  împinge și apuca bine cu degețelele capătul lui.



El poate fi folosit nu numai pentru snuruire, ci și pentru potrivirea culorilor și a formelor.


Poate fi jucat ca joc colaborativ în care copiii  dau cu zarul pentru a selecta ce culoare urmează să adauge.


Poate fi folosit ca varianta DIY a unui alt joc ce reproducerea unui pattern. 


Poate fi folosit ca suport pentru realizarea de șiruri logice.


Și, oricând, se poate transforma în joc de construcții și menținerea echilibrului.
Dacă nu reușiți să cumpărați jocul în sine, el poate fi improvizat dintr-o jucărie de copii mici de la Ikea, așa cum am scris AICI.
Aceste jocuri apar din când în când și în magazinul online al Juliei, un loc de unde puteți să comandați jocuri și cărți second hand, dar așa cum v-am spus, sunt jocuri de foarte bună calitate și se păstreză foarte bine.

Sper că vă sunt de folos recomandările mele!