miercuri, 27 iulie 2016

Dezvoltarea vorbirii la copiii mici cu ajutorul cărţilor de explorat imagini

Se întâmplă deseori fie să mă întâlnesc, fie să citesc despre părinţi îngrijoraţi că nu vorbeşte copilul lor de 2, 3 sau 4 ani. Ce e de făcut? Este cu adevărat o problemă faptul că un copil de doi ani nu se exprimă?
Din punctul meu de vedere, nu este neapărat o problemă  dacă, în acelaşi timmp, copilul dă dovadă că are o înţelegere bogată a ceea ce se vorbeşte în jurul său. Pe de altă parte, nu sunt de acord cu mult răspândita justificare: "Lasă, că nici Blaga nu a vobit până la 4 ani!" şi cred că, atâta vreme cât există cea mai mică suspiciune, se impune un control la logoped. Chiar dacă nu sunt alte motive de îngrijorare, copilul trebuie ajutat să se exprime pentru că astfel i se dă ocazia să îşi exprime frustrările adecvat, să se comunice dorinţele şi nevoile atât cu partenerii de joc, cât şi cu adulţii. Oricum vârsta de doi ani e dificilă, dar să nu poate să se exprime, o va face şi mai dificilă pentru copil şi cei din jur!
 În familia noastră avem o fetiţă care a vorbit foarte devreme si avea un vocabular frumos, bogat şi expresiv până la 2 ani şi jumătate, inclusiv o pronunţie clară şi nuanţată, dar şi o fetiţă care doar a numit sporadic obiecte şi oameni până la doi ani şi abia la aproape doi ani şi jumătate poate să ceară ceva inteligibil în propoziție scurtă. Am pus asta pe seama expunerii constante la alte două limbi decât cea maternă, ceea ce pentru noi nu constituie o problemă, dimpotrivă! Metoda mea preferată de a le încuraja să vorbească este ”citirea” cărților de explorat imagini. Cărţile de explorat imagini sunt un excelent mijloc de antrenare a atenției și imaginației, de construire a dialogului și îmbogăţire a vocabularului. În plus, poţi să "o citeşti" altfel de fiecare dată, fără a întâmpina opoziţia de la copiii care memorează replicile povestirilor. Avem două astfel de cărţi acasă, una este cumpărată din Lidl, în format mare cartonat, care s-a păstrat foarte bine. Iată cum le folosim noi:

1. Joc de atenţie
"Eu văd un copil care sare. Tu îl vezi? Bravo! Ai văzut copilul care sare! Ce face copilul? ... "

2. Joacă cu figurine 
Întâmplarea face că am găsit mici bibelouri cu ursuleţi exact ca aceia din carte şi i-am pus la dispoziţie pentru joacă liberă sau reacrearea scenelor din carte.

3. Oare ce spune personajul?
Încercăm să ne imaginăm dialogurile care au loc între personajele din carte. Aici, de exemplu, ar putea fi:
"-Hmm, ce bine miroase! Pot să iau un biscuite, vă rog!
-Bineînţeles!
-Vreau şi eu unul!
-Aşteaptă la rând! 
-Mulţumesc!
-Cu plăcere!"


4. Relaţia cauză-efect
Încercăm să ne imaginăm ce s-a întâmplat înainte sau după momentul surprins în carte şi să identificăm felul în care se simt cei din imagini. Pun întrebări simple de genul: Cum se simte femeia? Ce vrea să facă femeia? Ce au făcut copiii?

5. Eu imit, iar tu ghiceşti!
Rostogolim bulgărele, scoatem cizmele şi alte şi alte acţiuni care ar putea presupune sărit, mâncat, cântat, târât, le imităm pe rând şi le găsim în carte, numind, bineînţeles, acţiunea.
O altă idee ar putea fi să folosiţi de la început cartea de explorat imagini pentru a îmbogăţi vocabularul într-o limbă străină. Copiii învaţă contextual şi dacă le veţi vorbi numai în limba aleasă când o veţi explora, şi ei vor învăţa să interacţioneze cu acea carte în limba respectivă. Deci, dacă nu aveţi resurse pentru a investi în cărţi în limba englză, franceză sau germană, reconvertiţi o carte de explorat imagini într-o experienţă lingvistică inedită!

Alte metode pe care le puteţi încerca sunt:
Stabiliţi un program consecvent de citit
Alegeţi cărţi adaptate vârstei copilului sau chiar cu un nivel mai jos de vârsta lui şi citiţi-le ZILNIC! Cărţile dezvoltă exponenţial vocabularul unui copil! Puteţi să creaţi un colţişor de citit, o biliotecă în care cărţile să fie aşezate cu coperta la vedere pentru a fi mai atrăgătoare.
Emiteţi cerinţe scurte!
Folositi, pentru început, propoziţii din unul sau două cuvinte, repetându-le de câteva ori cu intonaţie şi expresivitate. Copilul va fi astfel mai motivat să repete ce îi spuneţi. 
Cântaţi şi spuneţi poezioare împreună lăsând copilul să spună ultimul cuvânt din vers.
Povestiţi, cântaţi şi spuneţi poezioare în timp ce legănaţi copilul în leagăn, hamac sau chiar pătură. Stimularea vestibulară pe care copiii o primesc în acest fel îi ajută să proceseze informaţia verbală mai eficient!
Folosiţi poveştile audio sau teatrul radiofonic ca fundal în maşină sau când se joacă liber. Noi ascultăm Aventuri în lumea Bibliei destul de des, dar am găsit şi pe youtube o mulţime de poveşti clasice redate în format de dramatizare radiofonică, la fel ca acelea pe ccare le aveam pe discuri de  vinil când eram copii.

Spor la vorbit , aşadar!

joi, 14 iulie 2016

Învăț să recunosc plante comune de pe strada mea (free printable)

Unul din lucrurile care îmi place foarte mult la zona în care locuim acum este grija oamenilor pentru îngrijirea spațiilor verzi din jurul blocurilor. De primăvara devreme până toamna târziu, și chiar pe timpul iernii în plimbările noastre tot descoperim lucruri noi despre flori, tufișuri, pomi și copaci de tot felul. Cunoștințele mele de botanică nu sunt atât de solide pe cât credeam așa că învăț și eu destul de multe!
În primăvară mi-a venit ideea de a fotografia câteva plante și câțiva copaci în fiecare anotimp pentru a avea un portofoliu frumos la anul. Zilele trecute, venind de la grădiniță, mi-a venit ideea de a pregăti mici cărticele cu care să pornim în recunoaștere și să adunăm câteva frunze de la plantele pe care le găsim pe strada noastră. Așa că am fotografiat și plantele comune care ne erau în drum. Da, e un pic ciudat să te vadă lumea cum faci poza unor urzici, dar a meritat! Am ales iedera, pătlagina, păpădia, puiul de salcâm, urzica, brusturele, trifoiul și rugul de mure. 

PUTEȚI SĂ DESCĂRCAȚI GRATUIT CARDURILE CU PLANTE COMUNE (poze și denumire) DE AICI.

Am lipit câteva foi pentru a forma o carte, Elisa și-a decupat și lipit pe o parte poza cu planta, iar eu am pregătit un buzunăraș în care să agățăm frunzulița pe cealaltă parte. A ieșit cam așa:




Cu restul de plante care ne-au rămas din plimbarea noastră ne vom mai juca și mâine. 

Vom numi părțile unei plante de pătlagină și o vom replanta într-un vas. Frunzele sunt numai bune de tăiat sau crestat între nervurii paraleli.


Cu scaieții de brusture vom arunca la țintă pe pulovere de fleece (căciula e necesară, fiindcă nu vreau sa le intre în păr vreunul).


Iar frunzele compuse de salcâm vor fi prilej de numărat: în care parte sunt mai multe sau mai puține?


Cu alte idei  ne găsiți regulat pe pagina noastră de Facebook Jurnal de printese !
Elisa ( 4 ani si 5 luni)
Ema (2 ani și 5 luni)



joi, 7 iulie 2016

Sâmburii fructelor: explorare, joc și învățare

Sunt sigură că, la fel ca noi, și voi vă bucurați din plin de sezonul de vară și fructele dulci pe care le găsim în piețe. Noi am reușit anul acesta să găsim două locuri în care se poate merge la cules de fructe și se plătește o sumă aproape simbolică pentru întrare. Copiii culeg singuri, mănâncă atât cât poftesc și putem să adunăm căpșune, cireșe și vișine pentru adus acasă la un preț mult sub cel din piețe. Experiența e tare frumoasă și bucuria lor, neprețuită!
Astăzi însă aș vrea să vă dau câteva idei pe care noi le-am folosit ca să învățăm câte ceva cu ajutorul sâmburilor (în special al celor de caise) care ne-au rămas în casă după multe, multe gustări. Înainte însă, o atenționare firească: e necesară supravegherea atentă pentru că unii copii sunt curioși și vor testa avea tendința să îi ducă la gură.


În primul rând, i-am pus la dispoziție într-un coșuleț de unde fetele își iau farfuriuțe de lut și se joacă de-a bucătăria. Combinate cu niște tigăițe și câteva polonice minuscule, joaca este garantată!


Cu ajutorul unei pensete care în mod obișnuit e folosită pentru cuburi de gheață sau zahăr, am transferat sâmburii dintr-un borcănaș în altul. Borcanele acestea plate le cumpăr din Lidl când au produse din Franța și le vând cu cremă de zahăr ars. Sunt dintr-o sticlă groasă, ușor de mânuit și foarte versatile (eu le folosesc pentru servit untul făcut în casă sau chiar în loc de săpunieră). Despre rolul transferurilor am scris mai demult in acest post.


Cu ajutorul unui zdrobitor de usturoi  am spart sâmburi de caise, piersică și cireșe pentru a găsi sămânța din fiecare. Am explicat că, pentru sămânță, sâmburele lemnos și tare este ca o casă și că o protejează până când e gata să încolțească și să crească într-un pomișor. Am folosit un filmuleț pe Youtube pentru a arăta cum crește pomișorul. Am și gustat, impropriu spus, sâmburi de caise. Elisa a încercat să îi spargă dar sunt mult prea tari, iar eu am reușit să îl rup încercând să îl sparg pe cel de piersică. Deci, dacă nu aveți vecini sensibili, folosiți  mai bine un ciocan!


Am făcut și o activitate de potrivire a sâmburelui la fructul lui.



Am dorit să le arăt cât de importantă e sămânța așa că am realizat un experiment ce va dura cam 2 săptămâni. Aș fi vrut să îl fac cu sâmburi de caise sau cireșe, dar nu am reușit să scot semințele intacte, așa că am folosit fructe de mango. Dacă aveți o menghină sau chiar semințe de mere( ceea ce eu nu am avut atunci în casă) puteți să vă documentați despre creșterea pomilor din semințe de pe blogul www.scoaladepuieti.ro  și să încercați să creșteți un puiet acasă la voi. Am găsit acolo o mulțime de tutoriale și informații. Au și o pagină de Facebook pe care o puteți urmări. Domeniul îmi este complet nou, dar mi se pare fascinant!

Noi am decojit mango și apoi am îndepărtat pulpa curățând cât bine am putut sâmburele. La unul din capete va lăsa multe ațe și acolo poate fi desfăcut destul de simplu cu un cuțit bont. Încercați să scoateți sămânța afară fără a o zgâria sau rupe. O așezați e un servețel umezit și apoi o înveliți în el, la final umezind bine încă o dată. Așezați într-o pungă  legată la capăt și lăsați să stea la loc cald cam vreo două săptămâni. Tutorialul acesta garantează că veți avea o sămânță încolțită și gata de plantat după aceea!

Puțină matematică, nu e în plus niciodată. aici punem atâția sâmburi, câte vișine sunt pe fiecare rând.

Și o bună ocazie să ne amintim de literele S și s.

Sâmburii de caise sunt, de asemenea, excelent material didactic mărunt pentru creat șiruri de numere.



Dacă și vouă vă prisosesc sau vă place să vă jucați cu materiale naturale, păstrați câți sâmburi pentru copii și puneți-i la dispoziție!

Elisa (4 ani și 4luni)
Ema (2 ani și 4 luni)

sâmbătă, 2 iulie 2016

Pozna lui Jackie, o recomandare de carte pentru frați mari și mici

Fetitele noastre au acum  2 ani și 4 luni, respectiv, 4 ani și patru luni așa încât trebuie să facem eforturi pentru a le citi separat cărțile lor preferate. Uneori reușim, alteori nu, dar mă bucur ori de câte ori găsesc o carte care să le capteze pe amândouă în egală măsură. ”Școala Urșilor” și ”Pozna lui Jackie” apărute la editura Cartea Copiilor fac parte din această categorie: cărți pe care amândouă le ascultă cu bucurie și interes, din care au învățat pe de rost replici și pe care le răsfoiesc în liniște când eu nu sunt disponibilă să le citesc. Pentru că sunt scrise și ilustrate de Nami Adachi și Hiroyuki Aihara din Japonia, cărțile acestea au fost sămânța din care a crescut interesul Elisei pentru Japonia despre care am scris acum ceva vreme aici și aici .
  
Înțeleg că în edițiile internaționale sunt mai multe titluri în serie și am citit că în România au fost deja vândute drepturile de autori pentru alte câteva din ele, așța că le aștept cu nerăbdare!
Cărțile pe care le avem deja urmăresc povestea a 12 ursuleți hărnicuți și poznași care locuiesc împreună și merg la scoală. Cea mai mică și poznașă dintre ei este Jackie, ale cărei aventuri le urmărim cu plăcere. Paginile cărții sunt ilustrate cu multă inteligență, ascunzând tot felul de detalii pe care copiii le descoperă la fiecare citire. Ne sunt de mare folos în această perioadă paginile cu obiecte din aceeași categorie pe care Ema învață să le numească și le indică cu degețelul. 
Am hotărât să ne jucăm o zi de-a Jackie și ursuleții și să imităm în viața reală acțiunile lor din ”Pozna lui Jackie”. Am muls-o pe văcuța Mumu, am copt o plăcintă ( o tartă de cartof dulce, nu de dovleac, fiindcă nu am avut) și ne-am jucat de-a meseriile. Ideile nu sunt încă epuizate, și cred că în curând va mai urma o tură de copt!

La coptul plăcintei este mare distracție pentru că amândouă vor să facă în același timp aceleași lucruri, dar în final am reușit. Rețeta pe care am urmat-o a fost aceasta, bineînțeles, adaptată cu ce aveam prin casă la momentul acela. Elisa este mare fan Jamila, deci pentru aluatul de tartă am urmat rețeta de pe canalul Jamilei. De curând a fost rugată să se prezinte și a zis: ”My name is Elisa and I like to cook! ” lucru care m-a bucurat! La plăcinta aceasta nu a ajutat la aluatul de tartă pentru că trebuie lucrat foarte repede ca să nu se încălzească untul, dar m-a ajutat la umplutură: a mixat bucățile de cartof dulce, a bătut ouăle cu telul cel mic, a scuturat, rupt și golit plicurile de zahăr vanilat și a turnat laptele. 



Pentru că într-una din scenele din carte ursuleții se deghizează, fiecare alegându-și altă meserie, am pus la dispoziție câteva cărți din colecția cu Pixi despre veterinar, bucătar, pilor și asistent medical și ne-am jucat folosind cardurile de la Editura Gama. Aceste carduri sunt destul de explicite și îl învață pe copil să numească ce meserie are persoana de pe card și să găsească ce unealtă sau instrument folosește pentru a lucra.

Una din activitățile lor preferate a fost ”mulsul” văcuței Mumu. În carte ursuleții o mulg pe văcuța Mumu pentru a avea lapte proaspăt pentru plăcintă. Eu am diluat ceva lapte cu apă și l-am turnat într-o mănușă de latex. Am găurit apoi degetele mănușii cu un ac și ne-am jucat de-a mulsul. Experiența este destul de autentică, atât tactil, cât și auditiv și copiilor le place! Am mai folosit ideea asta acum 2 ani când am învățat-o pe Elisa pilda oiței pierdute.


Tot pentru joc de rol și încurajarea imaginației, am folosit niște figurine de lemn cu ursuleți  cărora le-am făcut niște stative din pastă modelatoare care se întărește la aer. În felul acesta, figurinele stau în picioare și pot fi mutate după bunul plac al celui care se joacă cu ele.

Dacă sunteți în pană de idei și nu știți ce să le mai citiți copiilor voștri, încercați Pozna lui Jackie! Merită!


duminică, 26 iunie 2016

Viață practică la 4 ani: 12 idei care îi ajută pe copii să devină îndemânatici și independenți

Poate v-ați întrebat ce am mai făcut în ultima vreme așa că încep cu o scurtă justificare: am fost ocupate să ne jucăm cu multă apă și nisip în zilele călduroase și să ieșim la vânătoare de melci în cele ploioase. Am fost la cules de căpșune pe un câmp din preajma Berlinului și am mâncat multă înghețată. Zilele noastre de vară trec cu multă joacă afară în aer liber. Așa că a venit timpul să regândesc un pic ce activități pun la dispoziție în casă și am căutat să optimizez câteva spații așa încât să le fac mai accesibile și mai atrăgătoare pe Elisa și Ema. Am pus pe o lista de cumpărături câteva obiecte care îmi lipseau (clesidra pentru spălat pe dinți, cuțitul bont pentru uns pâine cu unt, polonicul din care se toarnă lateral, vaza mică de sticlă,stropitoare cu gât lung și sticlă pentru stropit) și am o raită magazinelor de unde mă aprovizionez cu astfel de mărunțișuri. Fericită că le-am găsit pe toate la un preț foarte bun, am pregătit următoarele activități de viață practică:

1. Așezarea unei flori în vază
Mi-am propus să le obișnuiesc pe fete cu lucruri frumoase (nu scumpe neapărat) iar florile sunt mereu pe primul loc, dându-ne bună dispoziție în fiecare dimineață. Vaza micuță este pentru camera lor, unde au un colțișor pentru asta.

2. Folosirea cuțitului bont
Acest cuțit de unt este cu totul inofensiv, așadar perfect atât pentru Ema, cât și pentru Elisa! Am pus la dispoziție banane, nu pentru că așa am mânca bananele în mod obișnuit, ci pentru că sunt moi și ușor de feliat cu un astfel de cuțit care nu taie. Am pus la dispoziție și un borcănel penru coji și am crestat puțin coaja bananei pentru a fi mai ușor de decojit. Am făcut o demonstrație fără cuvinte și apoi le-am oferit ocazia să taie singure.


3. Uns pâine cu unt
Și dacă tot am luat cuțit pentru uns pâine cu unt, am zis să îl și folosim ca atare. Important e să scoateți untul din frigider înainte cu câteva minute și să îi dați timp puțin să se înmoaie pentru a fi mai ușor de luat cu cuțitul.

4. Udat planta cu stropitoarea
Am găsit, în sfârșit, o stropitoare perfectă, din punctul meu de vedere! Are o capacitate mică, un mâner ușor de folosit de către copii și un centru de greutate care nu se schimbă brusc atunci când copilul înclină pentru a uda, deci oferă copilului control atunci când țintește la rădăcină. În plus, nu stropește, ci lasă apa să curgă ca la robinet.

5. Accesibilizarea hainelor
Am reorganizat dulapul fetelor și am adăugat un mic înălțător care să le ajute să își ia singure rochițele de pe umeraș. După cum observați, arată normal, destul de organizat pentru un dulap folosit de 5-6 ori pe zi. În cutiile de jos au acces la maieruri, chiloței, șosete și dresuri (majoritatea la comun). Mai sus, colanți, pantaloni scurți și pijamale în partea din față. Pe raftul de sub rochii sunt tricouri în față și bluze cu mâneca lungă în niște cutii pătrate în partea din spate.


6. Transfer de apă cu polonicul
Am găsit cu mare bucurie un polonic cu coadă scurtă care permite turnarea în lateral, ca la punch sau compoziția de clătite. Transferul de apă e la mare căutare în perioada asta. De reținut că umplu  vasul mare cu apă doar când fetițele aleg tăvița și că întotdeauna pun la dispoziție un prosopel absorbant pentru ca excesul de apă să poată fi îndepărtat.

7. Transferul de sâmburi cu pensete 
A fost ziua mea norocoasă să găsesc toate minunățiile astea la un loc. Am colecționat destul de multe pensete care, în mod obișnuit, se folosesc la cuburi de gheață, dar asta are mărimea perfectă pentru mânuțele fetelor și cele două capete într-o tensiune perfectă. Mai multe despre rostul transferurilor, am scris aici .

8. Coș de gunoi portabil
Am adăugat acum ceva vreme în camera fetelor un coș de gunoi cu clapetă,dar s-a dovedit inutil. Mi-a venit într-o seară ideea de a scoate găletușa cu tortiță afară și deodată s-a produs miracolul. Ema a devenit oficial omulețul care adună resturile de hârtie la noi acasă! Facem asta, de regulă seara, în cele 5 minute de ordinonare a camerei pe care le avem înainte de a le pune la culcare. Despre rutina noastră de seară am scris de curând aici .

9. Auto cronometrarea spălatului pe dinți
Mi-am dorit de mult o astfel de clepsidră cu timp de un minut. Este una ideală pentru mine fiindcă are și margini gumate care aderă bine la suprafețe și probabil va mai proteja și la eventualele căderi.  Am așezat-o în dulăpiorul de la baie, lângă periuțele de dinți la care Elisa poate să ajungă singură. Ea este deja familiară cu folosirea clepsidrelor pentru că la grădinița ei educatoarele folosesc clepsidrele pentru a le da o idee despre timp când trebuie să facă cu schimbul la ceva sau când au o succesiune de activități.

10. Kit pentru curățat masa
Am agățat de caloriferul de lânga masa unde mâncăm zilnic un astfel de coșuleț în care am pus o sticluță care împrăștie apa foarte bine și o cârpă care curăță bine. De când au venit căldurile, port și cu mine o astfel de sticluță și ne mai răcorim când trebuie să așteptăm autobuzul sau când ne e prea cald în casă. Așa că spălatul mesei după cină e o activitate care le face mare plăcere acum!

  

11. Prinderea clamelor și răsucirea elasticului
Înainte de a ne despărți definitiv de turnul colorat de la Ikea, am mai dat o șansă tijei acestuia care a devenit suport pentru a învăța cum se prinde și se răsucește un elastic de păr. Pentru sora mai mică nu are atâta disponibilitate, Elisa va exersa astfel deocamdată și sper ca până începe școala să poată să își prindă singură măcar părul care îi mai vine în ochi.

 12. Așezarea păturii pe pat
Întind eu, de cele mai multe ori, pătura pe pat, dar partea în care se introduce marginile între saltea și tăblia patului le aparține întotdeauna! Surpriza mare e că în ultimele două zile m-am trezit cu patul meu gata făcut dimineața, drept e că azi era pilota de vară pentru cuvertura de pat, dar am apreciat  mult efortul de a întinde ceva așa mare cu grijă la cute și cat a putut ea de drept!

Voi ce lucruri practice îi mai învățați pe copii vara asta?
Elisa (4 ani și 4 luni)
Ema (2 ani și 4 luni)

marți, 21 iunie 2016

Punguţa cu doi bani


”Punguța cu doi bani” este o povestioară despre care îmi aminteam numai lucruri frumoase, dar ca aproape orice poveste pe care o recitesc ca adult, ma aflu în situația de a o cenzura drastic  atunci când o citesc fetițelor noastre. În special Elisa a fost tare atrasă de cartea asta, deși am avut intenția de a o ascunde o vreme. Nu știu cum se face că tot pe aceasta o cerea când o întrebam ce să îi citesc. Așa că, fără să înțeleg prea bine de ce e în seria ”Povești care te învață să gândești”, am scos această ediție de la editura CD Press la vedere și am citit-o așa cum am crezut eu de cuviință, fără să menționez toate expresiile și acțiunile care ar agresa-o. Probabil că atunci când a fost scrisă, copiii stăteau în preajma unor adulți care chiar vorbeau astfel, dar pentru noi nu e cazul din fericire așa că nu am vrut să îi introduc eu o serie de apelative de care nu avem nevoie!


Partea bună e că povestea are la final câteva fișe, dintre care una pe care am folosit-o ca să jucăm un joc cu zarul și pioni reprezentați de doi cocoși de lemn. A fost tare încântată să joace pentru prima dată un astfel de joc, iar eu m-am bucurat că a învățat să își respecte rândul, să accepte să piardă și să țină minte unde erau pionii înainte de ultima mutare.


Pentru Ema am ales o activitate în care am deschis și închis punguțe și cutii pentru a găsi doi bănuți! Am insistat mai mult pe deschiderea și închiderea cutiuței pe care o va folosi la pachet la grădiniță în curând. I-am  demonstrat mai întâi fiecare mișcare, am scos bănuții, i-am numărat și i-am pus la loc, demonstrând închiderea recipientului. Bineînțeles că am avut în vedere să i le pun la dispoziție numai când o puteam supraveghea corespunzător. 

Acest colțișor tematic realizat cu poze decupate din reviste i-a captat atenția Emei și mi-a folosit pentru a-i arăta părțile corpului unui cocoș și cele ale unei găini. Am mai pus la dispoziție o carte despre ou și cum apare el, carte despre care am mai povestit aici.

Am mai încercat să realizăm un cap de cocoș folosind o farfurie de carton pictată și conturul unei mânuțe drept creastă. Nu a ieșit prea bine, dar le-a plăcut, ca întotdeauna, că picteze.


Ne reîntâlnim curând!

miercuri, 8 iunie 2016

Dragă proaspătă mămică....

...dacă mi-ar fi spus cineva că va fi o perioadă în viața mea în care voi fi doar mamă, i-aș fi răspuns ”doar atât?” neștiind că acest cuvânt mă va umple și mă va schimba pentru totdeauna! Curând voi împlini 30 de ani. Am visat să fac multe până la vârsta asta. Am avut multe bucurii, dar și eșecuri care îmi mai dau coșmaruri uneori. Cert e că nu a fost visul meu să stau acasă și să fiu ”doar mamă”. De multe ori m-am luptat cu mine, au fost seri în care m-am prăbușit la propriu sub povara propriilor mele îndoieli. Urmate de dimineți de adânci confirmări. Am primit acest timp ca pe o mare, mare binecuvântare și multă înțelegere și încurajare din partea lui Andrei. M-am schimbat, inevitabil, dar au rămas acolo reperele mele fundamentale, totodată a ieșit la iveală tot ce era mai bun și mai rău din mine, tot ce era mai frumos și mai ascuns în mintea mea, frică și bucurie cât cuprinde. Ar fi tare greu sa descriu în așa puține cuvinte câte am trăit de când am ales să stau acasă cu fetițele noastre. În toamnă, fetița noastră cea mică va merge la grădiniță, iar eu mă pregătesc să trag o linie și să reașez niste priorități, contemplând cu speranță ce va urma. Până atunci însă, mă frământă acest gând al timpului primit și dat. Eu am primit acest dar al timpului...oare cât am dat mai departe? Aș fi vrut poate să am această perpectivă în minte mai devreme, așa că o voi împărtăși aici așa cum se conturează ea in sufletul meu acum.

Timpul pe care îl petreci acasă cu copilul tău nu este timp pierdut. Este timpul să te regăsești și să (te) dăruiești pentru ca el să crească în tihnă, fără grabă. La fel ca orice plantă care are nevoie de timp pentru a rodi, copilul tău are nevoie de timp...

...timp să îl îmbrățisezi când se trezește morocănos din somn.

...timp să îi mai citești (a câta oară?) povestea preferată.

...timp să se dezbrace și să de îmbrace cu mânuțele lui neîndemânatice. Nu-l grăbi să ieșiți afară, nu acesta e scopul suprem. Oferă-i timp să se pregătească în ritmul lui.

...timp să mănânce în tihnă, doar cât are nevoie.

...timp să meargă cu piciorușele lui pe borduri, garduri și alei în ritmul în care ele îl duc.

...timp să adoarmă. Tare am vrea uneori să aibă un buton de oprire la spate pentru când nu mai putem. Soluția e să îi scoatem din priză devreme, se vor răci treptat....

...timp să doarmă suficient.

...timp să strângă ceea ce a împrăștiat, să curețe ceea ce a vărsat, să învețe că poate să aibă grijă de ce e al lui. Timp pe care mama lui l-a luat în calcul și când se pregătește de ieșit afară sau de somn.

...timp să priviți în tăcere norii și gâzele și frunzele.

...timp să ascultați păsări, sirene și multă muzică.

...timp să îl dai la nesfârșit în leagăn.

....timp să îi asculți întrebările și să îl faci și mai curios cu răspunsurile tale.

...timp să te vadă că iubești, că ierți, că ajuți, că ești om.

...timp să te vadă că te rogi.

...timp să cântați si să dansați împreună.

...timp să râdeți pur și simplu.

...timp să plângă știind că ești acolo și îl înțelegi.

...timp să repare, să corecteze, s-o ia de la început.


Mă tem uneori că cei care citesc blogul meu vor simți o presiune să facă tot mai multe jocuri, activități, planuri și curricule cu copiii lor...nu despre asta este vorba! Dacă se întâmplă e minunat, dacă nu, rămâne ce este esențial: tu și copilul tău într-o relația de dragoste necondiționată, o relația care crește în respect reciproc. Între timp, dă-ți timp să respiri adânc și să trăiești din plin momentul în care te afli: nu ai pierdut nimic! Dă-ți timp să te bucuri, dragă mamă!