marți, 27 martie 2018

Scurtă lecție despre poluare și reciclare

Unul dintre cele mai stresante lucruri legate de mutarea în Germania a fost, surprinzător, gunoiul. Gunoiul? Da, gunoiul! În primul, a trebuit să învăț să sortez gunoiul la aproape 30 de ani! Deși am locuit în Bucuresti aproape 10 ani, nu am sortat gunoiul aproape niciodată pentru că nu aveam tomberoane speciale aproape de mine. Așa că, am cumpărat 4 coșuri de gunoi, am învățat cum se procedează și acum separăm plastic, carton, conserve, gunoi menajer. Din păcate, pentru sticlă trebuie să merg la vecini fiindcă noi nu avem tomberoane speciale de sticlă. Drept urmare, când le zic copiilor să ducă ceva la gunoi, e important ca și ei să știe unde se aruncă fiecare lucru.
Lecțioara de azi este despre asta!

1. Împăturirea cutiilor de lapte

O lecție de viață practică foarte utilă este clătirea, desfacerea și împăturirea cutiilor de lapte. Pe lângă faptul ca este util în viață să știi să sortezi și să arunci gunoiul, este și foarte benefic ca exercițiu mental și deprindere practică să transformi o cutie cu un volum mare în ceva câte ocupă mult mai puțin spațiu. Nu e chiar ușor pentru copiii mici, dar dacă oferi un minim de ajutor, vor fi fascinați de transformarea cutiei!

 
2. Sortarea gunoiului

Le-am oferit fetelor o plasă în care am adunat gunoaie de tot felul (mai puțin gunoaie zemoase) și le-am cerut să îl separe corespunzător. Au observat că păhărele de iaurt sunt învelite în carton. Le-am clătit, le-am dat cartonul jos și apoi am pus paharul la plastic și cartonul la reciclat.



3. Joacă senzorială și joc de rol: ”Marea poluată”

Am vizitat acum doi ani Sealife din Berlin și am văzut acolo imagini cu animale marine care mor pentru că înghit tot felul de obiecte de plastic pe care le folosim în exces și le aruncăm necorespunzător. Fetele nu își mai amintesc deloc de secțiunea aceea de la Sealife, dar am găsit o soluție: am căutat imagini cu aminale marine afectate de apele poluate la care s-au uitat, apoi am găsit pe Youtube filmulețe cu veterinari și voluntari care ajută leii de mare să se elibereze de pungile de plastic care le taie pielea în jurul gâtului.

Apoi, am recreat un mediu acvatic poluat cu resturi de pungi, capace de plastic și ulei amestecat cu oțet balsamic. Am avut grijă ca unele animale să arate ca și când sunt în pericol. Pe unele le-am blocat în paharelul de plastic de la Actimel, un rechin are un capac de carioca înfipt în bot, câteva broaște țestoase sunt înfășurate elastice de borcane în jurul carapacei lor. Am pus la dispoziție și pensete cu care fetele au încercat să curețe marea lor. Si-au dat seama imediat care este rolul lor și au intrat în joc foarte frumos, bucurându-se că pot salva animalele marine.
Mare atenție însă la ulei! Dacă alegeți ”să poluați” astfel ”marea” aveți nevoie de un prosopel la îndemână și de șorțuri pentru copii, iar, la final, aveți nevoie de un degresant bun pentru animăluțe și cutia de plastic! A fost un pic  de muncă, dar chiar  a meritat!

 Dacă vă plac ideile noastre, puteți să ne urmăriți și pe Facebook, pe pagina noastră, JURNAL DE PRINTESE

luni, 26 martie 2018

Grădina Învierii, 2018

Grădina Învierii, Ediția 2018.
Am pus folie de aluminiu într-o tavă pe care intenționez să o mai folosesc, deci am vrut să o protejez (dar voi puteți folosi un ghiveci larg, cu margini joase sau o cratiță). Am proptit "mormântul"  făcut din aluat Sărat de două pietricele și apoi am acoperit totul cu un strat de pământ de flori (cam de două degete).  Am plantat trei cactuși micuți și am acoperit pământul cu mușchi pe care l-am adunat împreună cu fetele ceva mai devreme. Am făcut o cruce din două bețe (evident, puteți sa faceți trei cruci) și am așezat "piatra" la gura mormântului. În vinerea mare vom sigila mormântul iar în duminica de Paște vom da piatra la o parte și vom așeza o mică luminita acolo. Nouă ne place foarte mult, mult mai mult decât cea de anul trecut pe care o făcusem cu grâu verde!  Sper sa va placă și vouă și să o faceți împreună cu copiii!

sâmbătă, 24 martie 2018

Cum poți sa umfli un balon fără sa sufli în el?

Această demonstrație simplă a fost de mare, mare efect la noi acasă! 
Am pornit de la întrebarea: cum poți să umfli un balon fără să sufli în el?

Balonul se umflă cu dioxidul de carbon pe care îl expirăm, dar putem să obținem dioxid de carbon și din reacția chimică dintre acidul acetic și bicarbonatul de sodiu. 

Vom turna bicarbonat de sodiu într-un balon, folosind o pâlnie.
Vom turna oțetul într-o sticlă. Atașăm balonul la gura sticlei și ridicăm balonul pentru a lăsa bicarbonatul de sodiu să cadă peste oțet.

Copiii observă cum balonul se umflă și rămâne așa mult timp!
Noi am repetat de mai multe ori această demonstrație, am filmat-o pentru prieteni și familie, dar nu mă aștept ca fetele să rețină explicațiile mele peste ani! Important este că ne-am distrat! Și că mi-am putut curăța temeinic chiuveta din inox cu resturile de oțet și bicarbonat din sticlă! Chiar strălucește acum!

 

joi, 22 martie 2018

Experiment colorat despre capilaritatea apei

Am descoperit de curând cum că Spooki, o mai veche cunoștință alături de care am făcut voluntariat prin tabere pentru copii acum vreun secol, are un canal de YouTube foarte, foarte tare.
Spooki, profesorul trăsnit, alături de asistenții lui, promovează știința și îi învață pe copii cum să facă tot felul de experimente. Am stat și l-am ascultat, mi-am luat notițe, mi-am făcut temele și am pus la cale câteva experimente drăguțe alături de fetițele mele, toate #cudragdestiinta!
Primul dintre ele este experimentul despre capilaritatea apei, acea proprietate care permite apei sa aibă un traseu ascendent prin aderarea la moleculele unui corp poros.
Am folosit, după instrucțiunile lui Spooki,
un șervețel, un pahar cu apă,  hârtie pentru filtre de cafea (eu am găsit în formă de cerc) și carioci.
Am făcut buline pe hârtia speciala, am găurit la mijloc și am atașat conul din șervețel. Pentru ca eu am avut un pahar nu foarte înalt, am ales să scurtez șervețelul pentru ca hârtia să stea perfect pe pahar.
La final, le puteți folosi pentru a face lipi tutu-uri balerinelor desenate de copii, puteți să faceți moristi, le puteti folosi la felicitări sau tot felul de colaje.

marți, 20 martie 2018

Iese ursul din bârlog!


Am abordat și anul trecut această temă, dar am simțit că e una ciclică și că putem construi din ce în ce mai mult pe baza cunoștințelor pe care fetele le au deja. 

Am ales să pornim de la ursul brun și să vorbim puțin despre hibernare și apoi să aducem în discuție ursul polar și să vorbim despre mediul lui de viață și hrană. 

1. Youtube
Am găsit pe Youtube câteva filmări și animații care explică pe înțelesul copiilor ce se întâmplă cu urșii atunci când hibernează. 
Aici un clip în care ursul tocmai iese din bârlog.
 https://m.youtube.com/watch?v=aGmxNwvQV1A
Aici câteva explicații scurte extrase dintr-un documentar mai vechi
https://m.youtube.com/watch?v=WZSlABnPAPc

2. Adăpost de iarnă
În ultima vreme, Emei îi place mult să facă lucru manual. Așa că am căutat ceva care să însoțească și acestă temă și am găsit idei din plin pe pinterest. Am ales acest model pentru că mi s-a părut potrivit pentru ea și am crezut că poate să facă cea mai mare parte independent. 
Am folosit două farfurii de unică folosință din carton. Pe cea din spate am avut grijă să lipim ursul atașat de o ghirlanda scurtă din hârtie (ca un acordeon). Am decupat apoi un cerc din a doua farfurie pentru a crea întrarea în bârlog și am lipit cele doua farfurii față in față. Am decorat apoi farfuria din față a primăvară și am scos ursulețul afară din bârlog.
Pretextul pentru realizarea barlogului a fost faptul că vine primăvara, urșii se trezesc din hibernat și încep să iasă din bârlog pentru a căuta de mâncare.


3. Hrana urșilor
Am creat aceste carduri care să o încurajeze pe Elisa să citească puțin,  iar pe Ema să sorteze corespunzător. Cardurile conțin imagini reale cu hrana fiecăruia. Din păcate, le-am editat acum mult timp și nu le mai găsesc în calculator. Dar dacă le recuperez, promit să le împart cu voi pe pagina de facebook a blogului sau aici!


4. Dezghețarea unui urs polar
În fiecare an facem acest experiment cu fetele și observăm ce anume acționează mai repede pentru a topi gheața și a elibera ursul inghetat: sarea sau apa călduță picurată cu pipeta? 

5. Albume cu fotografii
Am fost inspirată să cumpăr dintr-un anticariat două albume de fotografie pe care le-am răsfoit împreună. Unul este numai despre ursul polar,  in mediul lui natural, și conține fotografii cu o familie de urși surprinși jucându-se în zăpadă, dormind, mâncând. Celălalt este despre animale din pădure, dar conține multe fotografii cu ipostaze inedite ale vieții unui urs brun: felul cum vânează în râuri repezi, felul cum își freacă spatele de scoarța copacilor, felul cum se odihnește sau își  caută hrana.
Dacă vă plac ideile noastre, am aprecia un Like paginii noastre de Facebook pe care o găsiți AICI !

sâmbătă, 17 martie 2018

Tabel cu responsabilitățile zilnice ale copiilor

Copiii mei au acum 6, 4, respectiv 1 an. Fetele mai mari au primit cea mai mare camera disponibilă din apartamentul nostru și au la diapozitie un spațiu de 26m² in care se pot juca. Drept urmare, una dintre regulile cele mai importante la noi acasă este ca toate lucrurile lor rămân la ele în cameră. Nu in sufragerie, nu la bucătărie. Evident, Matei își târâie lucrurile după el peste tot, dar la vârsta lui este normal și, pentru el, eu îmi asum responsabilitatea de a strânge orice de oriunde. 

Cu fetele însă este alta poveste, una nu tocmai de basm. În ultima vreme, îi spun uneia sa facă ceva și în loc sa facă ceea ce cer, merge la sora ei să îi ceară să facă în locul ei. Sau se scuză că dezordinea nu e făcută de una, ci de cealaltă.

Cert e că iarna a fost luuuunga și mi-a cam ajuns! Am decis așadar să fac ceva care să le motiveze și să le organizeze puțin.

Am găsit pe Pinterest un tabel din care am decupat acele imagini care se potriveau cu ceea ce aș vreau eu sa facă ele în cameră lor. Am laminat fiecare pătrățel și tabelul în sine, tabel pe care am încercat sa îl fac cât mai atrăgător, așa că am lăsat-o pe Elisa să aleagă modelul dintr-un set de hârtie pentru colaje.

Plănuiesc să extragem împreună câteva sarcini și sa le îndeplinim înainte de momente cheie ale zilei: plecatul la grădiniță, prânzul sau plecatul în parcy(dacă sunt acasă de dimineață) și cina sau dormitul.

Am avut grijă să le învăț de-a lungul timpului cum sa facă fiecare din aceste sarcini și, dacă încă mai e ceva greu de făcut, ajut cu bucurie oridecâte ori observ  BUNĂVOINȚĂ și sunt rugată frumos și adecvat.
Voi ce anume le cereți copiilor să facă în casă la vârsta aceasta? 

joi, 15 martie 2018

Ce se întâmplă când pui un ou în oțet?

Reluăm câteva activități cu și despre ouă, așa încât nu putea lipsi experimentul cu oul în oțet. 
Am folosit un borcan cu gura largă, un ou și oțet cât să acopere cu totul oul. 
Acidul acetic reacționează cu carbonatul de calciu din coaja oului de unde rezulta dioxid de carbon. Copiii vor observa bulele de dioxid de carbon în  jurul oului și la suprafața lichidului din borcan. Explicația completă pentru acest experiment, precum și ce alte lucruri mai puteți sa ii învățați (osmoza, permeabilitate), le găsiți aici: https://www.imaginationstationtoledo.org/educator/activities/how-to-make-a-naked-egg

miercuri, 14 martie 2018

Cum experimentam cu gheață și sare

Din categoria experimentelor pe care le reluăm cu succes în fiecare an face parte și dezghețarea cu sare și apă călduță.

De obicei, pun un animal Schleich într-o pungă cu apă la congelator și apoi pregătesc pe o tăviță o astfel de propunere de joacă : hai sa îl eliberăm pe ursuleț din ghețar! Dacă aveți doi copii mai răbdători puteți sa oferiți unuia sarea, unuia apa caldă și două animaluțe înghețate încercând să aflați care dintre ei va reuși să elibereze din gheață animalul. Succes!

vineri, 9 martie 2018

Naștere în România vs naștere în Germania- experiența mea




Am născut 3 copii in două țări, în două culturi diferite și m-am gândit să împărtășesc ce a însemnat asta pentru mine. Primele două nașteri au fost aproape trase la indigo.
Am născut în aceeași zi, la diferență de 2 ani. Același spital, același doctor, aceeași moașă. La un moment dat am avut impresia că trăiesc un deja-vu! Pe Matei l-am născut în Berlin.

Elisa s-a născut la 37 de săptămâni de sarcină.
În februarie 2012 Bucureștiul era plin de zăpadă și înghețat. Mă trezisem la 5 dimineața ca să merg din Titan până undeva aproape de Cismigiu, la policlinica Armatei. Acolo, cu trimitere de la medicul de familie, am stat la coadă ca să-mi fac analizele de sânge și urină. Când doamna care îmi recolta sânge a aflat că aveam 37 de săptămâni de sarcină, a glumit zicând că trebuie să se grăbească să nu nasc cumva pe acolo. Am zâmbit și m-am gândit cum ar fi să nasc chiar în ziua aceea. Am alungat repede gândul pentru că acasă lucrurile nu erau nici pe departe gata pentru venirea bebelusului.
M-am întors cu metroul și, când am ieșit la suprafață, am simțit puțin căldura soarelui așa că m-am hotărât să nu iau autobuzul, ci să merg pe jos cele 3 stații până acasă. Am regretat destul de repede când, undeva mai departe, picioarele mi se afundau în zăpada necurățată de pe trotuare.
La o oră după ce am ajuns acasă, am simțit primele contracții și am pierdut dopul gelatinos. Andrei, soțul meu, era stresat să ajungem la spital cât mai repede, insă m-am încăpățânat să fac un duș (ce bine mi-a prins!), să îmi spăl părul, să îmi pun rochia cea buna și să fac poze. Nu aveam poze însărcinată fiind și nu am vrut să nasc fără să am acele imagini.
Am ajuns la Spitalul Municipal pe la ora 15:00. Doctorul Badiu era deja acolo, m-a văzut cu un aer relaxat și plin de încredere.  Aveam deja dilatație 3-4cm și contracții regulate, dar complet nedureroase. Asistentele care mă monitorizau observau contractii maxime și niciun gest de durere din partea mea. Una dintre ele mi-a spus că nu e cazul să bravez. Am primit oxitocină și m-am întors în salon. Aveam la mine cărți, dar nu m-am atins de niciuna. Când m-a văzut a doua oară doctorul, dilatația ajunsese la 5-6 cm și, pentru că membranele erau intacte (adică ”nu mi se rupsese apa”), doctorul a decis că e timpul să se întâmple asta. Habar n-aveam ce se întâmplă cu mine! Bine că Anda, prietena tare dragă care mi-a fost alături în zilele acelea, îmi cumpărase papuci de spital mai plăsticoși. Altfel, dacă îi aveam pe cei pufosi la mine, îi făceam flească! După acel moment am început să simt durerea contracțiilor. Mi-am pus ceva muzică în căști și, când simțeam durere, îmi spuneam: ”Durerea este bună. Asta înseamnă ce bebele vrea să vină, că în curând o pot vedea”. Timpul parcă a intrat într-o mașină de spălat pe turația cea mai mare, nu știu cum a trecut. Îmi amintesc doar că îmi venea să împing și m-am îndreptat spre masa de naștere, moment în care toți au strigat la mine să am răbdare să pună materiale sperile pe ea. Acele secunde au fost foarte lungi. Îmi amintesc de cele două moașe care m-au ajutat și m-am învățat să respir, privind în urmă, îmi dau seama că erau femei care chiar știau ce să facă! A urmat, evident, epiziotomia, apoi un tremur incontrolabil și o senzație de frig imediat după expulzie care m-a panicat. Elisa era tare mică (a avut 2,900) și nu m-au lăsat să o ating deloc! O moașă mi-a adus o pătură călduroasă și s-a oferit să îmi facă un ceai. Apoi a urmat cu adevărat chinul pentru mine. Sunt convinsă că li s-a terminat anestezicul cel bun când dr. Badiu mi-a cusut incizia. Am simțit fiecare ață ca pe o tăietură. O senzație de care îmi amintesc că m-a durut mai mult decât nașterea în sine. Dar, din fericire, dr. Badiu a făcut o treabă bună. Asistentele care m-au îngrijit în zilele următoare, își dădeau seama că am născut cu dr. Badiu după felul cum închisese epiziotomia: s-a vindecat frumos!
Următoarele zile au fost prea lungi și apăsătoare...era prima oară când eram internată într-un spital! Am învățat de la asistente cum să alăptez într-un stil milităresc. Tine așa, uite așa, nu așa. Ai destul, nu te mai plânge, bea ceai, nu mai bea ceai, de ajuns. Dar am alăptat, voi povesti mai multe despre asta, în altă postare! După stresul cu luatul și pierdutul în greutate al bebelușului, am ajuns în sfârsit, ACASA!

Doi ani mai târziu, însărcinată în 39 de săptămâni, pregăteam ziua de naștere a Elisei. Împlinea 2 ani. La mine o aveam pe mama soacră care se oferise să facă un tort de mere pentru ea. Așteptam musafiri. Nu am mai apucat să îi întâmpin. La ora 8 dimineața, înainte să mă dau jos din pat, am simțit două contracții puternice, una după alta. Am sperat să nu fie ce credeam eu că este, dar până la ora 10 au devenit deja regulate. Cu o seară înainte îl văzusem pe doctorul Badiu la cabinetul lui privat  (la a doua sarcină, m-am deșteptat, nu am mai stat la cozi în spital!) și îmi zisese că totul e bine, bebe puțin cam mic pentru săptămâna de sarcină în care eram, în rest totul OK. Acela a fost momentul în care l-am chemat înapoi pe soțul meu de la copilul căruia îi preda pian la vremea aceea și am rugat-o pe mama să aducă tortul Elisei ca să îi cântăm la multi ani. I-am explicat că mami trebuie să meargă la spital să o nască pe surioara ei. Ador pozele făcute în acele momente în care are o față ușor nedumerită. Eu am o față crispată de durere și un zâmbet forțat. Deja știam că nu va mai dura mult!
Am ajuns la spital cu dilatație 6-7cm pe la ora 12. Același salon, același doctor, aceeasi moașă. Surpriza cea mare era că în camera de travaliu era încă o mamă care născuse cu 2 ani în urmă în aceeași zi. Am avut sentimentul acela că acest moment nu este unul întâmplător. Că Dumnezeu chiar este un matematician desăvârșit și că legătura aceasta, a zilei de naștere, este ceva special pentru fetițele mele. Moașei nu îi venea să creadă! A urmat aceeași rutină: oxitocină, ruperea membranelor, monitorizare contractii. De data asta, am intrat în panică înainte de naștere, în timp ce îmi erau monitorizate contracțiile. Inițial nu m-au crezut că nu pot să respir, când am început să mă agit prea tare mi-au dat oxigen.
La 3 ore de la internare, Ema era pe pieptul meu. Era dolofănică, mult mai mare decât lăsase să se vadă în oricare dintre ecografii. Mi-au luat-o și am primit-o după aproape 4 ore. De data asta, nu am avut puterea să mă ridic imediat,să mă duc să o cer ca să o alăptez. Cusutul nu a mai durut deloc (ceea ce a întărit ipoteza mea că rămăseseră fără anestezic la prima naștere). Am fost curioasă să văd placenta și am avut parte de o curățare foarte bună după naștere. Doctorul Badiu si-a făcut treaba impecabil! După cele patru ore de la naștere, când mi-am dat seama că nu o vor aduce, am făcut un efort și m-am ridicat ieșind pe hol. Îi dăduseră lapte praf. Când m-au văzut, și-au dat seama că vorbesc serios și că o vreau. În aceeași cămasă de alăptat pe care o purtasem și după nașterea Elisei, cu Andrei alături, am atașat-o la sân pentru prima oară. Ema a fost  o profesionistă în ale suptului din prima clipă!
Pentru că spitalul era foarte aglomerat, am fost duse împreună într-un salon pentru mame cu copii prematuri. Ema părea o uriașă pe lângă ei! Acolo am stat o zi și jumătate. În cele două nopți petrecute în spital nu știu dacă am dormit 6 ore! Lumina era mereu aprinsă iar televizorul mergea non stop! Disperarea mea de a ajunge acasă era și mai mare! Din fericire, Andrei reușit să se dea peste cap și să obțină certificatul de naștere și am fost externată!

Matei a fost născut în martie anul trecut, la Berlin.
Cred că ar fi interesant pentru unele dintre voi, care vă pregătiți să dați naștere unui copil în Germania, să știți cam care a fost interacțiunea mea cu doctorii pe parcursul sarcinii.
Cu Matei am știut că am rămas însărcinată din secunda doi.  Si am știut că va fi băiat. Așa că am început să iau acid folic chiar de la inceput. Aici, doctorii se ocupă de nașteri doar dacă este o situație mai deosebită sau o problemă, în rest, moașele fac totul. Sunt două tipuri de moașe: unele care fac monitorizarea sarcinii (inclusiv anumite analize de rutină) și vin, la cererea ta, la spitalul la care vei naște sau, dacă vrei, la tine acasă. După naștere, ele continuă să vină zilnic, dacă e nevoie, sau la interval de câteva zile,  până când mama și bebelușul sunt bine împreună.
Eu am optat însă ca sarcina să îmi fie monitorizată de un medic (încă îl regretam pe dr. Badiu și am avut chiar discuția de a merge în țară să nasc, dar nu mai aveam asigurare medicală). Chiar și așa, relația a fost diferită. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că nu mai aveam de făcut drumuri peste drumuri ca să fac analize și ecografii, să umblu după trimiteri si rezultate. Mergeam la consult și acolo făceam și monitorizarea contracțiilor și bătăilor inimii bebelușului, analizele de urină, analizele de sânge, testul Papa Nicolau, ecografii. Am mers la un doctor diferit care avea competență în ecografii morfofetale la 22 de săptămâni de sarcină, în rest, o singură programare pe lună, fără stres. Am primit mai mult sprijin pentru stările constante de greață și vărsăturile care mi-au însoțit sarcina până aproape de 8 luni. Asta contat mult pentru psihicul meu. Am refuzat să fac dublu test, triplu test și orice alt test care ar fi evocat vreo anomalie genetică. Am avut la Elisa un rezultat de 1 la 66 risc de Sindrom Down si recomandare de amniocenteză cu care Dr. Badiu mă stresa la fiecare consult pentru că scria mare, cu litere de o schioapă, pe dosarul meu”Asta e graviduta cu risc de sindrom down care nu vrea amniocenteză”  - asa mă recomanda asistenta lui din spital. Așa că, am decis că nu mai vreau niciun astfel de stres și decizia mi-a fost respectată.
De asemenea, am fost întrebată de fiecare dată dacă îi ofer sau nu doctorului permisiunea pentru control prin tact vaginal, lucru pe care l-am refuzat de 2-3 ori, fără niciun repros sau provire ciudată.
La fel si pentru ecografii. Am avut, în total 3 ecografii: una de confirmare a sarcinii, cea morfofetală și una la cerere pentru că urcasem pe un munte la Konigstein, de am zis că nasc acolo la 30 de săptămâni. Atât!
Când am fost să mă înscriu la spitalul la care urma să nasc le-am spus că am nevoie de o moasă care să vină acasă după nastere si am primit o moasă care lucra la spital. La spital am făcut o cerere de inscriere în care am bifat optiunile mele: dacă vreau sau nu să nasc în apă, dacă vreau sau nu să mi se facă anestezie, dacă vreau sau nu să accept oxitocină etc.

Când a venit ziua cea mare, am ajuns la spital, împreună cu sotul meu, când aveam contractii la 7-8 minute. Era cam 9 seara.Aveam să nasc la 6 ore de la prima contracție simțită.  La jumătate de oră după sosirea la spital,  contractiile au început să se rărească. Moasa care era de gardă, cea cu care urma să nasc. a vrut să mă  trimită acasă din acest motiv, lucru pe care l-am refuzat. Andrei a rămas cu mine. Pe la 12 noaptea, moasa a decis să ne mute într-un salon în care îmi pregătise o cadă cu apă, într-o încăpere cu lumină difuză. Ce moment să fim romantici! Am stat în cada cu apă vreo două ore, tot povestind cu Andrei. Când m-am plictisit și îmi era deja foarte somn, am decis să mă duc să dorm. M-am pus în patul din camera de travaliu, unde eram doar eu si sotul meu, dar după 5 minute am decis să mă întorc în camera în care urma să nasc. Andrei m-a însotit si a fost traducătorul meu. Nimerisem o moasă de origine poloneza care nu vorbea engleza deloc bine. Contractiile au fost atat de puternice încât mi-am zis: ori nasc copilul asta, ori mor de durere acum! Planuisem să nasc în picioare, dar nu a mai fost timp. Apa mi s-a rupt spontan la 3 minute inainte de nastere. Nu mi s-a făcut nicio epiziotomie, iar ranile au fost superficiale. Nu ar fi fost nevoie de una, desi Matei a fost cel mai mare dintre copiii mei (3,5kg). Matei s-a născut cu fața vineție, avusese cordonul înfășurat de 2 ori în jurul gâtului. L-am avut pe pieptul meu cât am vrut eu! M-au dezbrăcat și mi l-au pus direct pe piele. Am plâns mult! De fericire! O descărcare emoțională binevenită. Apoi moașa a chemat medicul să îmi coasă micile rupturi pe care le-am avut, timp în care l-a rugat pe Andrei să își dea tricoul jos și să îl țină pe micul Matei pe pieptul lui. Imaginea soțului cu Matei  abia născut, așezat pe pieptul lui, este una dintre amintirile mele cele mai prețioase.
În spital am rămas 3 zile, timp în care am stat într-un salon cu încă o mămică și bebelușui ei. Micul dejun era grozav, un bufet bogat și variat, fructe și pâine bună. Cina frugală, tipic nemțească mi-a fost adusă pe la 5 și, pentru că nu am rugat pe nimeni să îmi aducă de mâncare de acasă și nici nu am știut că sunt fructe rămase de la micul dejun pe mini bufetul de unde ne luam apa, am răbdat de foame bodogănindu-i pe nemți și Abendbrotul lor. A doua zi, mi-au trimis foaie în care să bifez ce meniu doresc. Asistentele nu ne toaletau, ca în România, în schimb aveam baie cu duș în cameră și acces la produse de îngrijire constant. Prefer de o mie de ori asta! Mi-au fost oferite comprese înghețate cu tinctură de arnica care au făcut minuni! Am cumpărat tinctura și acasă și moașa m-a învățat cum să mi le fac singură, au fost de mare folos! Nu am primit în schimb punga de gheață pentru masarea abdomenului imediat după naștere și, de aceea cred, am avut probleme la câteva zile după naștere. Le-am rezolvat cu un tusit zdravăn care a eliminat tot! Deși eram al treilea copil, mi-a prins bine să vină moașa la noi acasă după nastere. Am avut o moasă tânără, tare caldă și blandă care s-a purtat exemplar cu mine si cu Matei.

Nașterile copiilor mei sunt cele mai speciale momente din viața mea. Îmi amintesc cu drag de fiecare naștere care a fost deosebită în felul ei și sper că, împărtășind aceste trăiri aici, pe blog, unora dintre voi să vă fie de folos!


Colaje laminate cu desene ale copiilor DIY

Până pe la 4 ani și jumătate, fetița mea cea mare nu a manifestat niciun interes față de creioane, foi, desenat. Însă a avut un moment în acea iarnă în care bucuria ei de a desena a explodat pur și simplu. Am încercat sa păstrez cât mai multe desene, dar cum eu nu sunt deloc genul care păstrează amintiri până la adânci bătrâneți, am tot încercat sa mai sortez din foi.
De curând, Elisa mi-a povestit ca la ei la grădiniță au posibilitatea să își lamineze desenele favorite.
Mi-a plăcut ideea pentru ca imediat m-am gândit și cum aș putea să folosesc aceste desene laminate. De curând am renunțat la fața de masă pentru că bebelușul nostru trage tot și poate fi periculos pe el. Cum am nevoie totuși de ceva de pus sub farfurii, i-am propus Elisei sa facă niște desene pe care sa le laminăm și pe care apoi să le folosim drept protecții de masă. A fost super încântată de idee, atât ea, cât și sora mai mică.
Aceasta este protecția de masă pentru tatăl lor. 

 
Și pentru că am adunat multe desene făcute în această iarnă de către Elisa și Ema, am decupat din fiecare desen elementul asupra căruia s-au străduit cel mai tare sau detaliile care mi s-au părut mie comice, precum și diverse pete culoare din desenele in care Ema își exersa haotic liniile. Am folosit aceste desene decupate pentru a realiza colaje.
 

Elisei i-am laminat ca atare desenul ei favorit din iarna trecută (signature-drawing) pentru că a fost foarte încântată să deseneze lebede nu numai pentru ea, dar si pentru  colegi sau prieteni și cred că ar fi o amintire specială desenul acesta.


Am obținut mult mai multe figurine cu care voi realiza colaje și pe care le voi lamina in format A3 când voi avea ocazia, deocamdată spațiul pe care îl ocupă este semnificativ mai mic și asta mă bucură!

Colajele laminate pot fi un cadou special pentru bunici sau prieteni.
Pot servi drept protecții de masă în grădinițe atunci când se lucrează cu plastilina sau când se pictează!
Copiii sunt bucuroși că noi apreciem munca lor iar viața noastră de zi cu zi este mai colorată și mai veselă.
Voi cum păstrați desenele și lucrările copiilor?

sâmbătă, 3 martie 2018

Mărțișoare de la bunica

Anul acesta 1 martie ne-a luat prin surprindere. Este atât de frig afară încât nu intrezărim nicio speranță de primăvară.    De șnur alb cu roșu sau mărțișoare am uitat cu desăvârșire, mai ales că în Berlin nu sunt tarabe sau târguri de mărțișoare ca să îți amintească de ocazie.

Cu toate acestea, pentru că buni e din nou  în Berlin (era sa scriu, din nou la datorie), de data asta pentru  a petrece timp cu cealaltă nepoțică, ea ne-a surprins pe noi cu mărțișoare făcute chiar de ea.

A realizat din ață roșie și ață albă niște păpușele care au codite împletite.
Anul acesta Elisa și Ema m-au rugat sa nu le pun mărțișorul pe geacă, ci să-l cos pe rochițe ca să îl poarte mai mult, așa că, m-am conformat!

Cred că prin simplitatea lui și frumusețea gestului,  mărțișorul acesta este cel mai autentic din câte am primit vreodată! 

Mingea portabila


Una dintre ideile geniale ale soțului meu a fost aceea de a cumpăra o minge de pânză în care se poate umfla un balon pentru a căpăta forma specifică.

Deși am fost reticentă la această idee (puțin spus, reticentă), scriu postul acesta în care îmi fac mea culpa și recunosc: tații știu cel mai bine care sunt lucrurile cu adevărat distractive pentru copii. Atunci când am eu la dispoziție un anume buget pentru a cumpăra lucruri pentru copiii noștri mereu am în minte criteriul utilității și mă întreb ce anume ar putea învăța copiii folosind o anume jucărie sau joc. Soțul meu este cel care compensează cumpărând  sau antrenându-i pe copii în activități doar de dragul de a se juca și a se distra.

Am ajuns să o apreciez și să fiu  bucuroasă că o avem pentru că în lunile de iarnă a fost intens folosită.

Și, cum locuim la bloc, mă bucur că nu este deloc zgomotoasă dat fiind faptul că e ușoară ca un balon.

Faptul că învelitoarea poate fi dată jos și spălată o face potrivită și pentru bebelușii care ling tot. Când balonul se dezumflă puțin, Matei o apuca în mână și se plimba prin casă cu ea peste tot.

Evident, este foarte potrivită în călătorii sau în vacanțe pentru că e ușor de transportat.



 

Grădina Învierii - proiect DIY de realizat împreună cu copiii

Dacă ați ajuns pe blogul meu, sunt șanse mari să faceți parte din categoria persoanelor foarte familiare cu Pinterest așa încât veți înțelege sentimentul pe care îl trăiesc după o sesiune de căutare pe acest site: de la extaz la dezamăgire pentru că nu mă văd în stare să realizez nici 10% din proiectele DIY sau decorurile de acolo. Anul trecut, de Paște, am hotărât să încerc una din ideile populare de pe Pinterest și anume Grădina Învierii.



Ce avem nevoie?
- un vas încăpător cu margini de minim 5-7 cm;
- pământ de flori;
- boabe de grâu;
- un borcan/ ghiveci de ceramică;
- o piatră care să acopere perfect gura borcanului;
- 3 cruci din crenguțe;
- opțional, pietricele mici, flori sau alte plante cu rădăcini scurte, o figurină de înger, o eșarfă micuță albă pusă pe cruce care să sugereze că Isus a înviat, nu mai este acolo.

Cum pot ajuta copiii?
Din păcate, nu am poze, fetițele mele au lucrat cu bunica lor pentru acest proiect, dar iată cum îi puteți implica pe copii:

- alegeți împreună ustensilele de care e nevoie (linguri, scafe de tablă sau lopățele, stropitoare, cârpe de șters pe mâini și lavete de șters pământul de pe suprafața pe care lucrați);
- transferatul pământului din punga în care l-ați cumpărat (dacă l-ați cumpărat) în vasul ales;
- semănatul semințelor de grâu și plantatul florilor/cactușilor pe margine, dacă aveți;
- udatul pământului în fiecare zi ( grâul nostru a crescut în 5 zile până la 5 cm în condiții de lumină și căldură);

Ce poate reprezenta?
Înafară de faptul că e un decor sugestiv pentru sărbătoarea de Paște, puteți să îl folosi ca pretext pentru a vorbi în Vinerea Mare despre moartea Domnului Isus și îngroparea Sa. Vă sugerez să folosiți o piesă de lemn neuttră pe care să o înveliți într-o bucată de pânză și pe care să o puneți în ”mormânt”, apoi să așezați piatra la locul ei. În dimineața de Paște, invitați copiii să dea piatra la o parte pentru a descoperi că înăuntru se va afla numai bucata de pânză. Dacă copiii sunt mici, impactul va fi mare. Luați-o și atârnați-o, simbolic, pe cruce. Puteți apoi să le citiți relatarea despre femeile care au găsit mormântul gol dintr-o Biblie pentru copii, majoritatea conțin acest episod.

Dacă aveți copii mai mari, puteți să mergeți un pic în profunzime și să explorați metafora bobului de grâu care trebuie să moară pentru a aduce rod și să realizați o paralelă între ce s-a întâmplat cu grâul semănat și  moarte și învierea Domnului Isus.

Mulțumesc că v-ați făcut timp să vă opriți pe blogul meu într-o săptămână atât de importantă! Să aveți parte de o sărbătoare plină de toată bucuria și lumina pe care le-a adus Hristos în lume! Hristos a înviat!

sâmbătă, 24 februarie 2018

DIY joc de imitație logica și îndemânare

Am văzut cu ceva timp în urmă această pe aliexpress.com un joc constând din doi peștișori de plastic cu șnur. Am avut imediat certitudinea ca nu e nevoie sa cumpăr jocul, fiindcă pot sa îl recreez foarte simplu din carton. 
Așa că, am prins un moment de liniște și am decupat repede doi peștișori din carton, am lipit la spate ață roșie și am crestat sus și jos câteva fante. 
Un joculeț cu final deschis, care invită la creativitate (spun asta pentru ca noi facem cu rândul, o dată creez eu modelul și fetitele îl imită, apoi creează ele și imit eu) numai bun de jucat în călătorii sau în momente de plictiseală. 
Pe mine ma duce cu gândul la jocul acela în care infășuram ață pe mâini și apoi o preluam de la un copil la altul fără sa se încurce. 
Sper sa va placă și sa încercați și voi! 


miercuri, 24 ianuarie 2018

Antemergătorul potrivit

Unul dintre lucrurile cu adevărat folositoare pentru copiii noștri a fost antemergătorul, acel dispozitiv de împins, cu ajutorul căruia copilul învață să meargă.
Pentru Elisa și Ema am avut un antemergător Mula din Ikea. El costă acum 99 lei. 


Mi-a plăcut simplitatea lui și ambele fete au învățat să meargă cu el în jurul vârstei de un an destul de rapid.
Din nefericire, acest model ar fi prea zgomotos pentru vecinii care locuiesc acum sub noi. Roțile se rotesc mult prea repede pentru Matei care are acum abia 10 luni, nici acelea împlinite, de;i acest lucru nu a fost o mare problemă pentru surorile lui, totuși ele erau puțin mai mari când au început să îl folosească.
A trebuit să caut o altă soluție care să satisfacă nevoile noastre: să nu deranjeze vecinii, să putem regla viteza, sa fie rezonabil ca preț.
Am ales, așadar, un antemergător de la VTech, deși am avut mari îndoieli pentru că știam că e gălăgios și obositor cu toate luminile și butoanele de pe el. 
Surpriza mea a fost că există posibilitatea ca partea cu butoane să fie dată cu totul jos, iar antemergătorul să fie folosit doar pentru această funcție. 
Surpriza și mai mare a fost aceea că, deși Matei apasă la întâmplare pe butoane și apoi pleacă neinteresat, surorile lui au avut nevoie de câteva zile în care sa se joace ele cu jucăria asta! Matei se plimbă prin casă cu el și, de când i-am dat jos partea cu butoane și a devenit mai ușor, îl întoarce singur și își continuă plimbarea!
Am cumpărat antemergătorul la jumătate de preț de pe eBay local și cred că își merită toți banii. El costă în jur de 30 de euro, nou, cumpărat de pe Amazon, eu l-am luat cu 15euro. Sper totuși ca, după ce Matei nu va mai avea nevoie de el, sa reușesc sa îl vând mai departe.
Cam asta este experiența noastră cu antemergatoarele!

Sursa foto antemergător Vtech:
https://www.mytoys.de/vtech-spiel-und-laufwagen-blau-rot-2531671.html
Sursa foto antemergător Mula Ikea: www.ikea.de

joi, 11 ianuarie 2018

Cărți pentru cititorii începători: Gama sau DPH?

Astăzi aș vrea să fac o comparație între două cărți special concepute pentru a-i ajuta pe cei mai mici dintre cititori să parcurgă un text scris special pentru ei. 
Înainte de a împărtăși cu voi experiența noastră, aș vrea să punctez că mă bucur enorm că editura Gama și editura DPH au hotărât să acorde atenție acestui segment de cititori. Acest tip de carte a lipsit cu desăvârșire din peisaj și ar fi fost trist ca lucrurile să rămână așa. Mă bucur, de asemenea, că au apărut pe piață la timp pentru noi, întrucât Elisa, de când a venit iarna si avem mai mult timp de stat în casă, este foarte interesată de citit și scris.  Fetița noastră are acum 5 ani și 11luni.
În prezent, citește sacadat, mai confundă unele litere și ezită în fața grupurilor Che, Chi, Ghe,  Ghi, dar citește  și înțelege un text la prima vedere relativ decent. 
De aceea, am considerat că trebuie să cumpăr acele cărți ale căror indicații privind vârsta i se potrivesc: am cumpărat "Martina și pălăria", de la editura Gama, recomandată copiilor de la vârsta de 5 ani în sus, și "Aventurile lui Pufi", de la Didactica Publishing House, recomandată copiilor de 5-6 ani.


După ce le-am parcurs pe ambele, cred că mai potrivite pentru Elisa sunt cărțile din colecția de la DPH. 
La vârsta ei, a fost important să ne oprim într-un moment de succes și, având 4 povestiri mai scurte, Aventurile lui Pufi, i-a oferit satisfacția de a termina o poveste pe zi. 
De asemenea, având inserate imagini în locul cuvintelor, a avut impresia că are un ritm mai bun și mai rapid. După un cuvânt la care s-a împotmolit și pe care abia l-a citit a fost pentru ea ca o recompensă să găsească o imagine peste care a trecut repede și cu zâmbetul pe buze.
Textul este mare, aerisit, ușor de citit, din punctul meu de vedere. 

În ceea ce privește cartea de la editura Gama, din colecția Tandem, Elisa a parcurs-o mai greu și cu mai puțin interes. A terminat prima povestire doar pentru ca are ea o afinitate pentru propriul bunic pe care îl iubește enorm. 
Marele atu al cărții se pare că este fontul special, care face textul să fie ușor de citit. De asemenea, prima povestire din carte este scrisă cu majuscule, ceea ce poate că îi ajută pe unii copii. Eu am învățat-o pe Elisa litere mici de tipar pentru că majoritatea covârșitoare a cărților este scrisă în acest fel, iar majusculele obosesc cititorul. 
Poveștile sunt, într-adevăr, drăguțe, dar noi avem deja alte cărți cu povestioare similare ca subiect, lungime și ilustrații pe care Elisa le-a citit cu plăcere. De aceea, cred că acest gen de carte este echivalentul cărților pe care copilul le are deja în bibliotecă până la vârsta de 5 ani. Elisa a citit, de exemplu, Bobiță și Buburuză sau Năsturel, cărți pe care le aveam deja și, chiar dacă această carte are un font special de citit, nu cred că pentru copii acest lucru este hotărâtor. 
Salut însă indicația celor care au editat cartea de a citi în TANDEM (părinte, copil) această carte, dar și aici aș vedea puțin altfel lucrurile: am văzut editii similare în limba germană (Mitlesen Kinderbuchern) în care, pe aceeași pagină, textul cu caractere mari era citit de copil și textul cu caractere mici era destinat citirii de către părinte.

 

Concluzia mea?
Mă bucur că cititorii cei mai mici au ocazia să cumpere cărți potrivite nivelului lor de a citi! Este extraordinar că acum avem această opțiune! Pentru noi însă, pare că este mai folositoare cartea din colecția pentru cititori mini Cavaler.
Sper să vă fie de folos scurta mea recenzie!

marți, 9 ianuarie 2018

Carte cu membrii familiei pentru bebeluși

Când ai mai mulți copii ai ocazia sa repari unele greșeli din trecut sau să faci mai bine unele lucruri, dar și sa faci greșeli noi!
În categoria "ce anume vreau sa fac mai bine la al treilea copil" intră și partea de vocabular. Aș vrea să îl învăț pe Matei să spună "apa" înainte de "miau" sau "pâine" înainte de "câine" pentru că este mult mai folositor când copilul are în vocabular cuvintele de care chiar are nevoie pentru a cere sau a-și comunica dorințele.
Așa încât, mi se pare mai important să îl învăț numele celor din familie înainte de a-l învăta nume de animale.
Pentru acest scop am creat o carte gen album foto transformând o carte plastifiată, de folosit la băiță.
Am tăiat marginile cu foarfeca și am scos foile din interior. Aș fi putut să folosesc alt carton, dar îi aveam pe toți trei copiii lângă mine și nu am complicat lucrurile.
Am întors cartonul pe dos și am reașezat buretele la mijloc.
Am căutat în albumul de familie poze recente cu noi și le-am lipit la pe cartoanele cărții. Am securizat la loc cu bandă adezivă marginile paginilor și, gata carticica familiei lui Matei! Mai jos poți vedea cum arăta la început și cum arată acum cărticica lui Matei! Pozele sunt făcute pe fugă, dar sunt sigură că ați prins ideea! 
Același rezultat se poate obține folosind albume de fotografii cu pagini puține pe care le întăriți cu bandă adezivă.
Dacă ți-a plăcut ideea mea, te invit să împărtășești și cu alți prieteni acest post!
Pe curând!