Cărți pentru copii despre igiena dentară


Odată la câteva luni "ducem cărțile de copii la spital", adică le reparăm, le lipim paginile desprinse și cotoarele roase.
Tot sortând, mi-am dat seama că avem 3 cărți despre igiena dentară și m-am gândit să vă împărtășesc pe care dintre ele o consider eu mai potrivită pentru copiii mei.

Comparăm:

🦷 "Au, dinții mei!" de Doctor Reiko și Eve Tharlet (Editura Didactica Publishing House)

cu

🦷 "Despre Jörg, pe care îl dureau dinții", de Hanna Künzer și Christa Unzner-Fischer (Editura Arthur)

și cu

🦷"Dințică în Regatul zânei Merciluță" de Andrei Dumitrașcu și Andra Badea (Editura Nemi).

"Au, dinții mei!" a fost prima carte pe carte am cumpărat-o pe această temă și, la vremea respectivă, a fost iubită de fetița mea cea mare. Deși habar nu avea ce înseamnă durere de dinți, a integrat bine ideea ca există bacterii care distrug dinții. "Marele Bakterius" a devenit personaj și în poveștile inventate de ea sau în conversațiile noastre despre importanța spălatului pe dinți. Cartea îi lasă însă pe copii cu dorința de a gusta și ei din toate bunătățile din care se înfruptă Tinel și chiar mi-au zis: avem voie dulciuri, ca imediat mergem și ne spălăm pe dinți!


"Despre Jörg, pe care îl dureau dinții" am cumpărat-o fiindcă mi-au plăcut celelalte cărți din colectia Arthur Retro și mă așteptam la altceva. Nici mie, nici copiilor nu ne-a plăcut în mod special. Imaginea unui copil răsfățat și a unui monstruleț cu rânjet ciudat nu sunt tocmai  pe gustul nostru. Iar la sfârșit, nu stiu câți copii vor vrea să renunțe la dulciuri pentru a economisi pentru un trenuleț electric.

"Dințică în Regatul zânei Merciluță" am primit-o de la un medic dentist român care lucrează la o clinică din Berlin (dna doctor Achim, pe care o recomandăm din toată inima).
Dacă ar fi să rămân cu o singură carte din cele trei, pe aceasta aș alege-o. Povestea  dințișorului care se luptă cu Vrăjitoarea Caria și Balaurul Tartru mi-a plăcut pentru că accentul cade pe cât de bucuros e dințișorul să fie sănătos, alb, curat și mai puțin pe bucuria de a mânca  dulciuri. Copiii își doresc ca dințișorul să se poată salva! Și cumva transmite mesajul că putem să fim mai proactivi și să ne apărăm de carii și tartru folosind armele magice: periuța și apa de gură.

Voi pe care ați alege-o? Sau aveți și alte recomandări pe tema asta?

#jurnaldeprintese #welovereading #citimcudrag  #dințică #audințiimei #jörgpofticiosul #nemi #dph #arthurretro

Comentarii

Postări populare