"Ai grijă să nu o forțezi!" - Cum recunosc dacă am așteptări prea mari de la copilul meu?
Sunt pasionată de educația copiilor! Cea mai mare bucurie a mea este să fiu de ajutor unui copil să descopere ceva nou și să fiu martora bucuriei cunoașterii din ochii lui! Iar ca părinte mi se pare că inconvenientele pe care le au educatorii dispar:nu trebuie sa te ingropi in tone de maculatură, proiecte, planificări, rapoarte, nu ai de-a face cu părinți necooperanți sau șefi inflexibili, nu ai inspecții și alte asemenea. Mi s-a întâmplat însă să încerc prea mult sau prea devreme, să suprasolicit sau să nu motivez indeajuns! Așa că, oricât de enervant este să auzi din partea "binevoitorilor" care sunt șocați de câte lucrezi tu cu copilul acasă câte un "o să se plictisească la școală", " dar tu ai calificare?", "vai, săracul de el, nu-l mai chinui că are timp!" este bine din când în când să te oprești și să îți reamintești care sunt scopurile tale și să îți pui câteva intrebări esențiale.
1. Este tema/cerința aceasta în aria de interese a copilului meu? Oricât de pasionat ai fi tu de planete, mașini, animale polare...dacă pe copilul tău nu îl interesează ceea ce dorești să îl inveți, nu o va face. Sau nu va operaționaliza cunoștințele, adică ceea ce a învățat nu ii va folosi la nimic! Ceea ce poți incerca este să asociezi ceva extrem de motivant pentru el cu o tema de mai puțin interes, așa incât, dacă tu dorești să recunoască cifrele le vei lipi pe spatele unor imagini din cărțile lui preferate și astfel veți juca împreuună un treasure hunt!
Așadar, cunoaște-ți copilul! Fă o listă cu lucrurile de care este interesat, pasionat si folosește-le de ele pentru a atinge scopurile pe care ți le-ai propus! Va fi nespus mai distractiv si pentru copil și pentru tine!
2. Este ceea ce doresc să îl învăț o particularitate a vârstei lui? Ar fi de dorit să citești puțin mai mult decât câteva articole sau bloguri de pe internet înainte de a încerca o metodă sau alta. Eu am crescut cu Piaget si M. Debesse, am trecut apoi la Skinner și înapoi 180° la M. Montessori. Cred că așa am reușit să am un stil propriu și, mai ales, să nu mă las dusă de val când întâlnesc o idee sau o metodă nouă. Dacă se mulează pe stilul meu de a preda, pe valorile mele si pe personalitatea copilului merita să încerc, altfel, nu am timp fizic să îmi risipesc energia!
Ce am învățat eu este că, ori de câte ori exagerez, copilul mă avertizează prin refuz și aici ajungem la întrebarea numărul trei.
3. Când copilul refuză o activitate propusă e pentru că nu vrea deloc, deși poate, nu vrea acum, nu e pregătit sau nu e interesat?Iată marea întrebare! Eu am învățat să nu forțez pe moment, să incerc să raspund acestei întrebări si să ofer propunerea altadată. Altădată înseamnă a doua zi sau peste două luni. Ni s-a întâmplat în ceea ce privește coloratul! De la refuz vehement, la ignorare totală și apoi bucuria descoperirii din senin, din plictiseală, alături de tatăl ei. Am știut însă de la primele refuzuri că nu e pregătită si nu am insistat.
Iată și câteva lecții pe care le-am adunat pentru sufletul meu de-a lungul acestui drum:
1. Simte-te liber să iei o pauză! Poți să reiei mai târziu când ești mai odihnit, când poate ai schimbat aborbarea sau jocul sau poți să nu mai reiei deloc dacă acel lucru nu e important pentru copil!
2. Joacă-te pur și simplu! Îmi amintesc cum, cu ani în urmă, îmi povestea o prietenă care asistase la un workshop susținut de un terapeut ocupațional cum părinții au fost rugați în cadrul workshopului să ia o pauză și să se joace pur și simplu cu copiii lor. Se auzeau pe fundal voci afectate si nenaturale: Aceasta e culoarea roșie! Nu-mi venea să cred că acești părinți nu reușeau să se relaxeze și să se distreze cu copiii lor! Din păcate am ajuns și eu acolo...orice joc mi se pare o excelentă oportunitate de a le învăța ceva pe fete! Lor nu li pare așa extraordinar și mă lasă să mă joc singură dacă tot mi se pare așa grozav!
3. Fă cu bucurie și activitățile banale care solicită, aparent doar, numai corpul! Am citit cu vreme în urmă o listă de criterii în baza cărora părinții și educatorii decideau dacă un copil este sau nu pregătit să înceapă să scrie și să citească. Cu uimire am constatat că unul din criterii era acela de recunoaștere a unui semn grafic desenat cu degetul pe spatele copilului. Ciudat, nu? Încă o dovadă că mintea integrează experiențele senzoriale și le folosește pentru achiziția de noi cunoștințe! Să stea pe la bucătărie turnând apă în pahare îl va ajuta mai târziu sa facă măsurători și să aproximeze. Să mute făină din cu lingura din punga în bolul de mixer îl va ajuta să scrie mai ușor pentru că lingura se ține cu aceleași trei degete pe care le folosește la scris! Așa că, pentru mine, o zi bună e una în care ele sunt sănătoase, reușesc să ies in parc și să am cel puțin o jumătate de oră de citit! Atât! O fi prea puțin? Poate...dar asta mă ajută și pe mine și pe ele să ne bucurăm când reușesc să pregătesc o activitate sau o temă mai deosebită!
4. Investește mai mult in caracterul copilului decât în cunoștințele lui!
Pentru noi e important ca Elisa să fie sensibilă la plânsul unui copil, la rugămintea unui coleg și credem că a o învăța să răspundă cu bunătate este felul nostru de a o pregăti pentru viața. Nu sunt de acord cu stilul de creștere a copilului ca să fie cu tupeu că lumea e rea! Cred ca rostul meu este să educ un cetațean al lumii întregi si un copil al lui Dumnezeu care să îi poată moșteni Împărăția Lui! Nu știu cum e la voi, dar mie îmi e mai ușor să o invăț adunari și scăderi, alfabetul sau limbi străine decât să spună Buna ziua sau Iartă-mă! Uneori nu vrea și pace! E o muncă neîntreruptă și foarte grea să fii mereu atent la emoțiile lui, la felul cum și le manifestă și să-l inveți să și le exprime adecvat! Să-l înveți pe copil mulțumirea, compasiunea, perseverența, disponibilitatea de a oferi ajutor, iertare, să-l înveți să spună NU sau să fie solidar cu cei defavorizati...iată o muncă de o viață pentru tine, cu lecții care îi vor folosi toată viața lui!
Așa că, data viitoare când primiți vreo remarcă usturătoare, folosiți-o ca pe un prilej de a face o evaluare scurtă! Nu sunteti datori nimănui, dar e bine să sinceri cu noi înșine și cu copiii noștri!
1. Este tema/cerința aceasta în aria de interese a copilului meu? Oricât de pasionat ai fi tu de planete, mașini, animale polare...dacă pe copilul tău nu îl interesează ceea ce dorești să îl inveți, nu o va face. Sau nu va operaționaliza cunoștințele, adică ceea ce a învățat nu ii va folosi la nimic! Ceea ce poți incerca este să asociezi ceva extrem de motivant pentru el cu o tema de mai puțin interes, așa incât, dacă tu dorești să recunoască cifrele le vei lipi pe spatele unor imagini din cărțile lui preferate și astfel veți juca împreuună un treasure hunt!
Așadar, cunoaște-ți copilul! Fă o listă cu lucrurile de care este interesat, pasionat si folosește-le de ele pentru a atinge scopurile pe care ți le-ai propus! Va fi nespus mai distractiv si pentru copil și pentru tine!
2. Este ceea ce doresc să îl învăț o particularitate a vârstei lui? Ar fi de dorit să citești puțin mai mult decât câteva articole sau bloguri de pe internet înainte de a încerca o metodă sau alta. Eu am crescut cu Piaget si M. Debesse, am trecut apoi la Skinner și înapoi 180° la M. Montessori. Cred că așa am reușit să am un stil propriu și, mai ales, să nu mă las dusă de val când întâlnesc o idee sau o metodă nouă. Dacă se mulează pe stilul meu de a preda, pe valorile mele si pe personalitatea copilului merita să încerc, altfel, nu am timp fizic să îmi risipesc energia!
Ce am învățat eu este că, ori de câte ori exagerez, copilul mă avertizează prin refuz și aici ajungem la întrebarea numărul trei.
3. Când copilul refuză o activitate propusă e pentru că nu vrea deloc, deși poate, nu vrea acum, nu e pregătit sau nu e interesat?Iată marea întrebare! Eu am învățat să nu forțez pe moment, să incerc să raspund acestei întrebări si să ofer propunerea altadată. Altădată înseamnă a doua zi sau peste două luni. Ni s-a întâmplat în ceea ce privește coloratul! De la refuz vehement, la ignorare totală și apoi bucuria descoperirii din senin, din plictiseală, alături de tatăl ei. Am știut însă de la primele refuzuri că nu e pregătită si nu am insistat.
Iată și câteva lecții pe care le-am adunat pentru sufletul meu de-a lungul acestui drum:
1. Simte-te liber să iei o pauză! Poți să reiei mai târziu când ești mai odihnit, când poate ai schimbat aborbarea sau jocul sau poți să nu mai reiei deloc dacă acel lucru nu e important pentru copil!
2. Joacă-te pur și simplu! Îmi amintesc cum, cu ani în urmă, îmi povestea o prietenă care asistase la un workshop susținut de un terapeut ocupațional cum părinții au fost rugați în cadrul workshopului să ia o pauză și să se joace pur și simplu cu copiii lor. Se auzeau pe fundal voci afectate si nenaturale: Aceasta e culoarea roșie! Nu-mi venea să cred că acești părinți nu reușeau să se relaxeze și să se distreze cu copiii lor! Din păcate am ajuns și eu acolo...orice joc mi se pare o excelentă oportunitate de a le învăța ceva pe fete! Lor nu li pare așa extraordinar și mă lasă să mă joc singură dacă tot mi se pare așa grozav!
3. Fă cu bucurie și activitățile banale care solicită, aparent doar, numai corpul! Am citit cu vreme în urmă o listă de criterii în baza cărora părinții și educatorii decideau dacă un copil este sau nu pregătit să înceapă să scrie și să citească. Cu uimire am constatat că unul din criterii era acela de recunoaștere a unui semn grafic desenat cu degetul pe spatele copilului. Ciudat, nu? Încă o dovadă că mintea integrează experiențele senzoriale și le folosește pentru achiziția de noi cunoștințe! Să stea pe la bucătărie turnând apă în pahare îl va ajuta mai târziu sa facă măsurători și să aproximeze. Să mute făină din cu lingura din punga în bolul de mixer îl va ajuta să scrie mai ușor pentru că lingura se ține cu aceleași trei degete pe care le folosește la scris! Așa că, pentru mine, o zi bună e una în care ele sunt sănătoase, reușesc să ies in parc și să am cel puțin o jumătate de oră de citit! Atât! O fi prea puțin? Poate...dar asta mă ajută și pe mine și pe ele să ne bucurăm când reușesc să pregătesc o activitate sau o temă mai deosebită!
4. Investește mai mult in caracterul copilului decât în cunoștințele lui!
Pentru noi e important ca Elisa să fie sensibilă la plânsul unui copil, la rugămintea unui coleg și credem că a o învăța să răspundă cu bunătate este felul nostru de a o pregăti pentru viața. Nu sunt de acord cu stilul de creștere a copilului ca să fie cu tupeu că lumea e rea! Cred ca rostul meu este să educ un cetațean al lumii întregi si un copil al lui Dumnezeu care să îi poată moșteni Împărăția Lui! Nu știu cum e la voi, dar mie îmi e mai ușor să o invăț adunari și scăderi, alfabetul sau limbi străine decât să spună Buna ziua sau Iartă-mă! Uneori nu vrea și pace! E o muncă neîntreruptă și foarte grea să fii mereu atent la emoțiile lui, la felul cum și le manifestă și să-l inveți să și le exprime adecvat! Să-l înveți pe copil mulțumirea, compasiunea, perseverența, disponibilitatea de a oferi ajutor, iertare, să-l înveți să spună NU sau să fie solidar cu cei defavorizati...iată o muncă de o viață pentru tine, cu lecții care îi vor folosi toată viața lui!
Așa că, data viitoare când primiți vreo remarcă usturătoare, folosiți-o ca pe un prilej de a face o evaluare scurtă! Nu sunteti datori nimănui, dar e bine să sinceri cu noi înșine și cu copiii noștri!
Comentarii
Trimiteți un comentariu