marți, 17 ianuarie 2017

Eu și familia mea: activități pentru preșcolari



A doua zi de Crăciun stră-străbunica fetițelor noastre a împlinit 100 de ani! Am printat atunci pe o coală mare A4 poza de mai jos și am povestit cu Elisa, mai ales, despre mama bătrâna, așa cum îi spuneam cu toții. I-am arătat pozele de când am vizitat-o și am folosit numărătoarea pe care tocmai o primise de Crăciun pentru a număra cei 100 de ani ai stră-străbunicii Trandafira. După anul nou, mama bătrâna a murit. 
Am simțit că am pierdut o conexiunea importantă, că una din rădăcini s-a uscat brusc. Dar m-am bucurat că am avut-o cu atât de mult timp, chiar dacă eu, spre deosebire de alți nepoti și strănepoți, am văzut-o foarte rar. A lăsat în urmă lecții frumoase de viață și amintiri dragi!


Motivată de acest eveniment trist, am hotărât să explorez împreună cu fetițele legăturile noastre de familie. Este foarte important pentru dezvoltarea armonioasă a unui copil să aibă la ce să se raporteze când se referă la familia lui și de aceea e bine să încurajăm relații sănătoase și contacte frecvente cu cei din familie, în măsura în care putem. A ajutat mult că i-am avut și pe bunici cu noi în perioada aceea, așa că iată ce activități am pregătit:

1. Crearea unui arbore genealogic 

Am cumpărat de la florărie aceste crenguțe flexibile, apoi am xeroxat sau printat poze cu membri ai  familiei. Am decupat mai multe seturi și le-am laminat. Cu unul din seturi am împodobit acest arbore al familiei noastre.  Am ales ca, de data asta, să las indicațiile scrise pe mici felicitări pentru că Elisei a început să îi placă să descifreze ce scrie în jur.
2. Interviu cu un membru al familiei 

Am creat un fel de șablon și am încurajat-o să se gândească ce anume ar vrea să îi întrebe pe bunici. Pe bunicul a vrut să îl întrebe, de exemplu, de ce face așa multă treabă și răspunde mai târziu. După interviul cu bunica, a trebuit să consemnez că Elisa o consideră ”o doamnă inteligentă și pricepută”. A fost drăguț să asist la acest joculeț, iar bunicii au intrat în rol minunat!

3. Cine sunt eu? Cine ești tu?

Pentru acest joc de logică am exersat denumirea gradelor de rudenie. Am ales pe cineva din familie și am arătat că persoana aceea poate să fie în același timp verișor pentru Elisa, frate pentru Raluca și fiu pentru Costel. 

4. Găsește-mi familia!

Pentru a face diferența între diferitele nume de familie pe care le purtăm, am ales să folosesc un cod de culori care să o ajute și pe Ema să grupeze membrii familiilor.   Pentru Elisa am pregătit și carduri cu numele fiecăruia pentru  a o încuraja să le citească.
5. Joc cu zarul

Dacă urmăriți blogul meu, ați observat, probabil, că îmi place să folosesc zarurile în activitățile pentru copii. Jocul cu zarul are în sine un element de suspans care îi antrenează frumos pe copii. De data asta am acoperit un cub de lemn cu pozele unora din familie. Jocul poate fi jucat în mai multe feluri, dar eu le-am propus 3 variante:
-cum se numește?
-povestește o întâmplare/ce îți amintești despre....
-spune ceva frumos despre.... 

6. Joc de memorie

Am lipit pe jumătăți mici de felicitare poze cu cei din familie apoi am laminat fiecare jeton. Am obținut 9 perechi de carduri pe care le folosim ca joc clasic de memorie.

7. Zilele de naștere

Am de mai mult timp acest trenuleț cu lunile anului pe care l-am descărcat de pe http://www.manutepricepute.ro/ . De data asta l-am folosit pentru a numi lunile anului (fără a insista să le rețină) și a afla care din membrii familiei sunt născuți în aceeași lună

8. Câți ani am?

Am pus împreună câteva carduri cu numere, poze cu cei din familie și o numărătoare. Mai întâi potrivim poza și numărul de ani și apoi încercăm să reprezentăm pe numărătoare anii.

În final, vă arăt o poză cu felul în care am creat spațiul care invită la explorat rădăcinile familiei noastre. Acesta este colțul nostru pentru teme pe care le abordăm temporar în funcție de interesele sau nevoile fetițelor noastre.


Să ne prețuim unii pe alții! O zi frumoasă să aveți!

2 comentarii: