miercuri, 24 ianuarie 2018

Antemergătorul potrivit

Unul dintre lucrurile cu adevărat folositoare pentru copiii noștri a fost antemergătorul, acel dispozitiv de împins, cu ajutorul căruia copilul învață să meargă.
Pentru Elisa și Ema am avut un antemergător Mula din Ikea. El costă acum 99 lei. 


Mi-a plăcut simplitatea lui și ambele fete au învățat să meargă cu el în jurul vârstei de un an destul de rapid.
Din nefericire, acest model ar fi prea zgomotos pentru vecinii care locuiesc acum sub noi. Roțile se rotesc mult prea repede pentru Matei care are acum abia 10 luni, nici acelea împlinite, de;i acest lucru nu a fost o mare problemă pentru surorile lui, totuși ele erau puțin mai mari când au început să îl folosească.
A trebuit să caut o altă soluție care să satisfacă nevoile noastre: să nu deranjeze vecinii, să putem regla viteza, sa fie rezonabil ca preț.
Am ales, așadar, un antemergător de la VTech, deși am avut mari îndoieli pentru că știam că e gălăgios și obositor cu toate luminile și butoanele de pe el. 
Surpriza mea a fost că există posibilitatea ca partea cu butoane să fie dată cu totul jos, iar antemergătorul să fie folosit doar pentru această funcție. 
Surpriza și mai mare a fost aceea că, deși Matei apasă la întâmplare pe butoane și apoi pleacă neinteresat, surorile lui au avut nevoie de câteva zile în care sa se joace ele cu jucăria asta! Matei se plimbă prin casă cu el și, de când i-am dat jos partea cu butoane și a devenit mai ușor, îl întoarce singur și își continuă plimbarea!
Am cumpărat antemergătorul la jumătate de preț de pe eBay local și cred că își merită toți banii. El costă în jur de 30 de euro, nou, cumpărat de pe Amazon, eu l-am luat cu 15euro. Sper totuși ca, după ce Matei nu va mai avea nevoie de el, sa reușesc sa îl vând mai departe.
Cam asta este experiența noastră cu antemergatoarele!

Sursa foto antemergător Vtech:
https://www.mytoys.de/vtech-spiel-und-laufwagen-blau-rot-2531671.html
Sursa foto antemergător Mula Ikea: www.ikea.de

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu