joi, 7 februarie 2019

Parenting via Facebook: cele mai importante 2 principii invatate de la oameni pe care nu i-am cunoscut niciodata!


Am gasit azi acest desen pe usa fetelor si asa mi-a venit ideea acestui articol. Si, odata cu ea, gandul ca treaba asta cu parentingul este o cursa de 10000 de m, nu un sprint. Am vrea parca sa foloseasca astfel de desene de cand se nasc: sa doarma singuri, sa adoarma singuri, sa manance singuri, sa se imbrace singuri, totul cat mai repede cu putinta. Cum am invatat sa nu mai alerg dupa aceasta independenta a copiilor mei? Doua persoane pe care nu le-am cunoscut niciodata m-au ajutat sa imi cristalizez mai bine gandurile legate de parcursul si ritmul in care vreau sa atinga copiii mei acest scop. Asa ca, inca de la inceput, un mare MULTUMESC!

 

Asa cum unii dintre voi stiti, anul trecut am luat o pauza de Facebook.
Mi-a facut foarte bine, in general, dar mi-au si lipsit cateva lucruri. Ciudat insa, au fost lucruri legate de oameni faini pe care nu i-am intalnit niciodata in viata reala. De exemplu #anastasismele Mariei Hulea si povestile ei despre Rares, adolescentul ei cu autism.

Daca ar fi sa ma intreb care sunt cele mai importante lucruri care au venit de la astfel de oameni, via Facebook, in viata mea si care chiar au generat schimbare pozitiva, as numi doua persoane si doua principii.

1. Julia de la Julia-toys.ro

Nici nu stiu care e numele ei adevarat, dar intr-un interviu pe care l-a dat pe un blog a zis ceva de genul asta: nu conteaza numarul de jucarii, valoarea lor in bani sau valoarea lor educativa, conteaza prezenta parintelui langa copil. Parintii cumpara jucarii crezand ca asta e nevoia, dorinta si calea de a face un copil fericit. Nimic mai fals. Un copil prefera oricand un numar limitat de jocuri si jucarii, dar sa le joace pe acelea pe care le are  cu mama sau cu tata!

2. Raluca Manea de la www.caietpentrucasamea.wordpress.com

Nici nu cred ca a scris pe blog despre asta, daca bine imi amintesc am citit afirmatia ei intr-un comentariu, dar mi-a schimbat TOTAL abordarea fata de copiii mei. Pana in acel moment, dorinta mea era sa ii aduc pe copiii mei, cat mai repede, in punctul in care sa se joace singuri, daca se poate, cat mai mult timp posibil. Si de cate ori vad aceeasi preocupare si la alte mamici! "Of, sare de la un lucru la altul in doua minute! Dupa 10 minute se plictiseste de chestii care pe altii ii tin ocupati ore intregi, unde gresesc, ce sa mai fac, dati-mi idei!!!"

Raluca a scris atunci unei mamici ceva de genul asta: am observat ca daca imi fac mai intai timp sa il invat eu cum sa se joace, cum sa construiasca, cum sa dezvolte o conversatie, cum sa sustina un joc de rol, mai tarziu el foloseste ce l-am invatat ca sa se joace singur, dar nu putem sa ardem etapa asta. 

As adaugat eu acum: nu putem sa le trantim in fata niste tavite sau niste cutii senzoriale si sa ii lasam sa se joace singuri, asteptadu-ne ca asta sa ii tina ocupati. Mai intai, trebuie sa ne facem timp si sa ii echipam, sa le oferim instrumentele necesare, sa ii asiguram de prezenta noastra.

Saptamana aceasta de vacanta am incercat sa alternez zilele cu activitati cu zilele de relaxare.
Dar am avut zile (cum a fost cea de azi) in care s-au jucat singure, fara ca eu sa intervin, sa sugerez sau initiez vreo idee. 

Au plantat bulbi de flori, fara ca eu sa stiu pentru ca il adormeam pe Matei . Ii cumparaseram impreuna din Lidl si aveam de gand sa ii plantam impreuna, dar au decis ca pot si vor sa faca asta singure. Si toamna trecuta au avut grija de florile de balconul lor. Apropo, stam la parter, nu e nici un pericol sa cada!


 Mi-au facut un suport de lumanare din paie de baut si borcanel de la mancarea de bebelusi.

 

Au facut carticele din hartie igienica (pe acestea nu le-am fotografiat).

Au facut leagane pentru pasarele si le-au agatat in copaci, dar si margele pentru mine.


Au colorat globuri de rigips si, cand au spart unul, au avut grija sa il lipseasca la loc. 


Simt ca abia acum a venit momentul sa culeg niste roade ale abordarii pe care am invatat-o de la Raluca. Abia acum incep sa primesc inapoi. Si inca nu am ajuns la finalul cursei, mereu vor fi momente in care trebuie sa semanam, sa udam, sa ingrijim caracterul unui copil. Dar e o incurajare sa ai si astfel de zile, ca cea de azi, in care te bucuri ca mai vezi si roade!
Numai bine!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu