joi, 18 aprilie 2019

Cum a fost un an fara Facebook: 3 lucruri pe care le-am pierdut, 3 lucruri pe care le-am castigat si 3 lucruri pe care le-am schimbat

Am un istoric destul de interesant legat de lucrurile la care am renuntat pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, dar timp de un an nu cred ca am renuntat vreodata la ceva anume.  Principiul dupa care ma ghidez este "toate lucrurile imi sunt ingaduite, dar nimic nu trebuie sa puna stapanire pe mine" si cred ca, din cand in cand, e bine sa observam cum arata viata noastra fara anumite lucruri pe care le facem automat.

In momentul in care, intr-o seara de iarna, am tot dat scroll pe Facebook pana am primit sugestia de a-mi face noi prieteni pentru ca epuizasem update-urile pe ziua aceea, mi-am dat seama ca ajunsesem intr-un punct in care exageram. 

Asa ca, am luat hotararea ca, timp de un an (2018) sa renunt la contul de Facebook. Mi-am propus, in primul rand, sa folosesc timpul pe care il acordam socializarii online pentru a invata limba germana. Mi-am mai propus sa fac un efort in plus si sa iau legatura cu oameni dragi mie pe care ii spionam doar. Am vizitat, in 2018, o parte din familia largita impreuna cu Matei, am mers la Bucuresti de cate ori am simtit ca vreau si,in rest, am pus mana pe telefon si am sunat cand mi-a fost dor de cineva.

3 lucruri pe care le-am pierdut

1. Am pierdut 90% din cititorii de pe blog pentru ca majoritatea veneau aici de pe Facebook si, cum eu nu am mai fost activa pe Facebook, nu am avut cum sa ma ocup de promovarea articolelor. O perioada am gestionat pagina de Facebook a blogului de pe un cont pe care nu adaugasem niciun prieten, dar, la un moment dat, am pierdut orice motivatie si am vrut sa ma rup total de Facebook (cam 6 luni). Evident, in anul in care am lipsit, algoritmii s-au schimbat atat de mult iar expunerea este foarte, foarte mica. E nevoie  ori de multi bani pentru promovare ori de o prezenta foarte intensa zilnic pentru a recupera ce am pierdut.

2. Un alt lucru care mi-a lipsit a fost contactul cu cele cateva persoane pe care le-am cunoscut exclusiv online, cativa parinti ai unor copii cu autism pe care ii admir si pe care ii urmaresc, cateva blogarite din generatia veche care m-au inspirat. Sunt oameni pe care mi-ar placea, candva, sa ii cunosc!

3.Am pierdut orice contact cu oameni dragi mie dar carora nu am avut inspiratia sa le cer un numar de telefon macar inainte de a-mi inchide contul. Pe de alta parte, pot sa numar pe degetele de la o mana (si ar fi prea multe) oamenii care m-au contactat pe mine pentru ca si-au dat seama ca nu mai sunt pe Facebook.

3 lucruri pe care le-am castigat 

1.Timp sa invat germana. 
Am inceput sa pun deoparte timp pentru a invata si a-mi imbogati vocabularul in limba germana si asta a functionat foarte bine. Pot sa merg la o sedinta cu parintii si sa urmaresc expunerea invatatoarei, pot sa port o conversatie cu educatoarele la gradinita si sa fac small talk cu vecinii, desi germanii sunt destul de atipici cand vine vorba de small talk. Per ansamblu, simt ca anul trecut e anul in care mi-am dat drumul la vorbit, am refuzat sa mai vorbesc engleza, mi-am dorit sa inteleg mai mult, sa ma exprim in germana. Am ajuns la punctul in care imi aud greselile si ma frustreaza asta. Scopul meu este sa reusesc sa construiesc o fraza complexa fara greseli, lucru care nu mi se intampla acum.

2. Bani
Exact, bani. Nemaifiind pe Facebook, nu am mai simtit nici o presiune de a cumpara ultima aparitie editoriala de la nu stiu ce editura pentru copii, handmade-uri, jocuri si alte obiecte pe care le achizionam de pe grupurile de vanzare-cumparare sau paginile pe care le urmaream. De cand am revenit pe facebook, am incetat sa mai urmaresc multe grupuri si pagini pentru ca mi-am dat seama de influenta pe care o are socializarea online asupra comportamentului meu de cumparare. Pot spune ca acum chiar ma amuza unele lucruri pentru ca inca nu m-au dibuit complet si imi dau reclame care nu mi se potrivesc deloc. Uneori le urmaresc sau le dau like la plezneala pentru ca simt ca asta e mica mea victorie...sa nu las in urma mea atatea urme despre preferintele si stilul meu de viata, incat cineva sa ma targeteze cu precizie.

3.Mai multa prezenta in viata reala
Eram in autobuz cu Matei. El avea un an si 3 luni si langa el, in carucior, era o alta fetita cam de aceeasi varsta. La un moment dat, Matei si fetita au inceput, spontan, sa se joace impreuna....se apropiau unul de altul si cand isi atingeau degetele aratatoare izbucneau amandoi in rasete din acelea frumoase de copii gadilati. Pentru mine a fost un moment magic. La varsta aceea, copiii nu prea cauta sa se joace cu alti copii, dar au gasit ei o modalitate de a folosi acest joc repetitiv, fara niciun ajutor din partea unui adult si s-au bucurat de el din toata inima. Toti oamenii din autobuz erau amuzati de rasetele lor. Toti, inafara de mama fetitei care se uita neperturbata la telefon. In acel moment, m-am vazut pe mine in locul ei si m-am intrebat daca nu cumva si Elisa si Ema au avut astfel de momente magice pe care eu le-am ratat pentru ca eram cu nasul in telefon. Sigur, poate chiar facea ceva extrem de important, poate cauta o adresa, poate scria cuiva care avea nevoie de ajutor, oricum, momentul  a avut unicitatea lui si nu s-a mai repetat. As fi vrut sa o fac atenta la ce  pierde, dar, in loc sa sa o judec pe ea, am ales sa ii multumesc in gand pentru revelatia pe care am primit-o in ceea ce ma priveste si am hotarat sa schimb 3 lucruri in relatia mea cu tehnologia .

3 lucruri pe care vreau sa le schimb


1. Mi-am cumparat ceas
O schimbare banala, poate, dar foloseam telefonul pe post de ceas si asta imi dadea ocazia sa verific notificarile de pe ecran mult mai des decat este nevoie. Simplul fapt ca am un ceas acum si nu mai am nevoie de telefon pentru a ma orienta, ma ajuta sa limitez timpul petrecut cu telefonul.

2. Nu mai folosesc telefonul cand sunt in parc cu copiii
Am, de cele mai multe ori, telefonul pe silentios cand sunt in parc si folosesc timpul acela pentru a ma pune la dispozitia copiilor. Matei inca are nevoie sa il invat sa se joace inainte de a face asta singur, cu fetele am trecut la alt nivel de implicare fiindca ele nu se mai joaca in nisip, decat foarte rar, dar vor sa ne jucam volei, elastic, le invat sa sara coarda. Este destul de plictisitor uneori, locurile de joaca din Germania nu au nici pe departe verva pe care o au cele din Romania. Mai ales de cand ne-am mutat si am inceput sa mergem in alte parcuri decat cele in care ne facuseram prieteni ma simt uneori singura. Imi place foarte mult aceasta campanie care ilustreaza bine problema pe care o avem multi dintre noi, parintii:


(sursa foto )

3. Loc fix pentru telefonul mobil in casa si fara telefon in dormitor
Pentru sanatatea mea fizica si mentala, acestea sunt urmatoarele doua lucuri pe care mi le-am propus dar pe care inca nu le-am implementat (inca lucrez intens la punctul 2). Alte avantaje ar fi ca as avea telefonul mereu incarcat si as sti unde sa il gasesc atunci cand am nevoie (da, sunt genul care isi rataceste telefonul in casa de vreo 3 ori pe zi). Nefiind mereu conectata online, as vrea sa castig mai multa conectare cu cei din familie si suficient timp pentru ca mintea mea sa framante idei si proiecte pe care as dori sa le implementez. Primesc inspiratie si idei din interactiunea online cu alte persoane, citind bloguri, cautand pe Pinterest si nu as renunta complet la acestea, dar simt ca e nevoie si de un spatiu de singuratate pentru ca lucrurile sa se limpezeasza si sa se cristalizeze.

In final, sunt inapoi pe Facebook, nu stiu pana cand, insa stiu ca vreau ca prezenta mea online sa fie mai controlata si mai constienta si ca as vrea, daca pot, sa ii inspir si pe altii sa isi puna cateva intrebari esentiale legate de viata lor online vs offline. O alta concluzie la care am ajuns este aceea ca nu Facebook in sine este o problema, daca nu e Facebook, poate e Youtube sau Instagram, ci felul nostru de a ne raporta la viata online si de a crede ca daca ceva nu apare online inseamna ca nu exista sau ca nu are valoare. Sau ca are valoare doar daca este apreciat de ceilalti online.

Stiti despre mine ca nu pun poze cu copiii pe niciun mediu de socializare si ca, in general, nu pun poze din vacantele noastre de familie, e felul meu de a pastra pentru noi anumite momente speciale.
O intreb uneori pe Elisa ce parere are despre faptul ca scriu pe jurnaldeprintese despre ei si, pana acum, pare ca e de acord. Uneori, cand mai pregatesc cate o activitate care ii place, chiar ea imi zice: Mami, despre asta poti sa scrii pe jurnaldeprintese ca sa faca si alti parinti cu copiii lor asta!
Dar  ma astept oricand ca ei sa imi spuna, mama, destul, nu mai scrie despre noi. De aceea, inca de pe acum incep sa fac tranzitia si, cu ocazia asta lansez un mare disclaimer: NU TOATE IDEILE de aici sunt lucruri pe care le fac pentru copiii mei pentru ca Facebook, Instagram si blogul acesta nu au cum sa reflecte 100% cine suntem si ce facem noi in viata reala.

Eu voi lua cateva zile de vacanta asa ca ne vom reintalni aici si pe pagina noastra de Facebook dupa Sarbatoarea de Paste!












2 comentarii:

  1. 100% de acord cu tot ce ai scris! intr-adevar, , cea mai grea pierdere, mai ales daca ai un business in crestere sau un blog este sa nu poti posta. Este singurul motiv pentru care avem in continuare conturi. Social media ne influenteaza pe toti atat de mult, de cele mai multe ori fara sa ne dam seama.
    insa uneori, mai exista glimpsuri de oameni (ca tine) care merita farama de atentie pe care o acord FB.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru increderea ca ceea ce mai fac inca pe Facebook merita atentia cuiva! Inteleg din ce in ce mai mult responsabilitatea pe care o am de a face ceva constructiv acolo devreme ce timpul e atat de pretios!

      Ștergere