luni, 21 martie 2016

Florile: o mică introducere


Sunt sigură că şi pe voi începutul lunii martie v-a înmiresmat şi v-a colorat din plin! Cel puţin la noi acasă, a fost mare bucurie să primim şi să dăruim flori cu ocazia sărbătorilor specifice. Am profitat de ocazie pentru a pregăti o invitaţie la explorat flori. Plănuiesc să revin,de fiecare dată când se va ivi ocazia, pentru a studia o floare sau alta în lunile care urmează. Invitaţia la explorat a fost bine primită de fetiţele noastre şi casa a arătat mai primitoare şi veselă cu atâtea flori în jur. Bucuria mea, adâncă, bucuria lor, nepreţuită!

Pentru prezentare am folosit câte un exemplar din toate florile pe care le aveam în casă la momentul respectiv, fiecare în vaza/sticluţa ei. Cea mai bună idee a fost aceea de a folosi bulbul de narcisă la care puteţi adăuga şi carduri de observat ciclul de viaţă al plantei. Am adăugat câteva cărţi care s-au potrivit. Die Blume (Floarea) din colecţia Meyers kleine Kinderbibliothek este preferata mea. Am fost tare fericită să găsesc la un preţ foarte bun cam 10 cărţi din această colecţie, o ediţie un pic mai veche, fără toate paginile cartonate, dar cu acelaşi conţinut ca în ediţia nouă. Sincer, nu sunt mare fan lucrat cu carduri, prefer cărţi de fiecare dată când am de ales şi de data asta pot spune că mi-am atins scopul folosind doar informaţiile din carte. Despre "Lili, prinţesa florilor" de Daniela Drescher a scris foarte frumos Camelia, aici.

Am încercat să creez o invitaţie la observat şi apoi am vorbit puţin despre stamine şi pistil pe care le-am căutat cu ajutorul unei lupe care îi e tare dragă pentru că a primit-o cadou de la colegii de grădiniţă. Un pont: cel mai uşor se observă la lalele, eu tocmai le aruncasem la gunoi pe ale mele şi nu le-am folosit pentru acel moment.

La final, am făcut conexiunea cu albinele care adună polen de pe staminele florilor şi i-am adus din cămară un borcănel cu polen de care uitasem.


Între timp, sora mai mică a explorat fineţea petalelor de trandafiri pe care a refuzat să le rupă, aşa cum îmi închipuisem eu că va încerca. Probabil şi-a amintit de vizita de la Grădina Botanică de acum câteva săptămâni în care am învăţat-o să mângâie frunze şi flori, nu să le rupă.


Tot pentru ea am pregătit şi floricele de dezlipit şi lipit, ceea ce îi face mereu plăcere.


Cu Elisa şi verişoara ei am numărat petale de flori pe o fisă pe care am descărcat-o gratuit de aici.


O altă idee pentru exersarea asocierii cantităţii la număr este cea în care am folosit zarul şi cârlige micuţe pe care erau lipite cu ajutorul pistolului cu silicon mici floricele. scopul este să prindă pe foile colorate atâtea flori câte indică zarul.


Într-o scurtă plimbare prin grădinile din împrejurimi am găsit ghiocei şi brânduşe pe care le-am pus la presat cu scopul de a le lamina şi de a face o cărticică de flori până la finalul primăverii.


Şi, în final, lucrul care a încântat-o cel mai mult a fost acela de a primi două tablouri pentru a decora camera. Unul foarte mic cu flori presate şi unul pictat pe pânză cu flori roz. Am obţinut astfel şi primul nostru colţişor tematic de apreciere a artei.




Cu drag pentru Elisa (4ani) şi Ema (2 ani).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu