luni, 26 octombrie 2015

Toamna colorată - invitaţie la explorat

Bine v-am găsit din nou! 
Noi ne bucurăm nespus de culorile frunzelor de toamnă care ne încălzesc şi ne răsfaţă vizual! Am alergat printre ele, le-am răscolit cu picioarele, am observat cum sunt luate de vânt şi le-am cules pentru a ne continua joaca acasă. Anul trecut împărtăşeam câteva din ideile noastre de joacă de toamnă cu frunze( le puteţi revedea aici), anul acesta am repetat câteva dintre ele dar am realizat şi câteva activităţi noi. 
Cea mai iubită dintre ele a fost realizarea unui "decor pentru locul de la masă", după cum s-a exprimat Elisa. Cum a stat acasă o săptămână, fiind bolnăvioară, ne-am concentrat plimbările pe la soare, prin natură, mai puţin între copii. Am adunat într-o plăsuţă tot ce ni s-a părut frumos din plimbarea noastră şi în timp ce ele dormeau eu am încercat să le aranjez cât mai atractiv pe o tăviţă. Ema a explorat din scaunul ei de masă câteva obiecte, dar s-a plictisit repede. Elisa însă şi-a decorat locul ei de la masă cu mare încântare! Încă mai este acolo!

O parte din frunzele culese de noi au fost laminate (lucru pe care îl face cu mare plăcere alături de mine) şi  apoi decupate. Am încercat să le punem în ordinea în care se produce transformarea frunzelor. 



Am refolosit frunzele mici, laminate anul trecut şi care au rezistat foarte frumos, fără să îşi schimbe nuanţele pentru a număra şi a le grupa împreună.

Cred că mai jos este prima noastră încercare timidă de a realiza adunări. Aceasta este o tăviţă cu sertar acoperit cu plexiglas. Am căutat idei care să o facă folositoare şi m-am gândit să aşez în sertar obiecte care sunt în ton cu tema noastră (frunze de fetru, ciupercuţe, dovleci de lemn colorat) şi să observăm ce se întâmplă când mai scoatem din cutiuţa cu comori încă una din fiecare. 


Un alt decor pentru camera lor care rezistă frumos de vreo săptămână este borcanul de toamnă "gelatinoasă".


Până vom comanda sau vom găsi nişte pensete mai mici, Elisa foloseşte pensa acesta din sertarul de la bucătărie. Încă este motivată să o folosească pentru că i se pare interesant să lucreze cu ea pur şi simplu.



Cu seringa am transferat apa călduţă în care am dizolvat gelatina, conform instrucţiunilor de pe pachet, din bol în borcan.


Am acoperit capacele cu niste arici de fetru.


Et, voila!


Cu alte  resturi de comori adunate în plimbările noastre am realizat varianta mai mare şi mai  ademenitoare pentru degeţele gata să exploreze! 



Sper că v-au plăcut ideile noastre!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu